Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cozmin Gușă, analiză USTURĂTOARE pentru Dragnea: Interviul lui Ponta la STIRIPESURSE.RO este o lovitură de baros

cozmin gusa

Dezvăluirile fostului premier Victor Ponta, într-un interviu acordat STIRIPESURSE.RO, despre flagrantul a cărui ţintă ar fi fost Liviu Dragnea reprezintă o lovitură pentru actualul şef al PSD, este de părere consultantul politic Cozmin Guşă. Într-o intervenţie la Realitatea TV, el a remarcat faptul că, la fel ca şi în alte situaţii, Liviu Dragnea şi echipa încearcă să scape distrăgând atenţia, fie prin răspunsurile pe care le dau, fie lansând alte subiecte care să schimbe agenda publică.

Citește și: Liviu Dragnea îl CONTRAZICE pe Victor Ponta: neagă întâlnirile de la SRI cu Laura Codruța Kovesi

Cozmin Guşă este convins că tot ce a povestit fostul premier este plauzibil şi tocmai de aceea Liviu Dragnea "le tratează cu o naivitate mimată, atât discuţia legată de flagrant, cât şi discuţiile legate de desecretizare, nu spune decât că ar fi de acord, ba cu Manda, ba cu Dăncilă, ba cu Toader, adică oameni care îi răspund direct la comenzi. Situaţia este foarte complicată pentru că Victor Ponta vorbeşte din calitatea lui de fost preşedinte al PSD şi fost prim-ministru, iar lucrurile pe care le tot evocă au valoarea unei lovituri de baros în capul lui Dragnea şi, din acest motiv, cei din PSD le tratează în acest fel."

Analistul politic a făcut şi o paralelă între prigoana comunistă împotriva elitelor, descrisă în celebrul roman al lui Marin Preda, "Cel mai iubit diintre pământeni" şi ceea ce se întâmplă acum în România.

"Atunci, în anii '50, era dictatura proletariatului, adică a unor oameni fără şcoală, dar cu pretenţii, orgolioşi şi proşti. Asta ar fi, peste timp, o imagine deloc forţată a ceea ce ni se poate întâmpla azi, când combinaţia este mai letală. Măcar pe proletarii aceia, transformaţi peste noapte în şefi politici, şefi de Securitate, şefi de Miliţie, nu-i ameninţa nimeni cu dosare şi în prostia lor, nu acţionau în baza spiritului de conservare a propriei libertăţi. Acum combinaţia este mult mai letală, avem de-a face tot cu nişte sfertodocţi, dar care acţionează şi de frică, ca urmare a dosarelor pe care le au şi a libertăţii ce le-ar putea fi compromisă sau, mai rău, a confiscării unor averi dobândite ilicit.

Acum partidul este măcinat de aceste lupte tocmai pentru că nu mai e PSD, e PSDragnea, subtilizat celorlalţi membri cu influenţă de această camarilă a lui Dragnea care, la rândul său, este mânat de alte cercuri care-i fac un program public ce pare coerent şi dacă nici nu i se pun probleme în mass media toate aceste minciuni pe care el le înşiră într-un fel senin, pot căpăta iz de credibilitate pentru masa lor electorală şi ăsta este, de fapt, meciul.

Exemplul lui Oprişan, care vine şi explică într-o păsărească că s-au întâmplat lucrurile, dar de fapt nu s-au întâmplat, şi Victor Ponta, pe care-l linguşea mai demult, azi nu mai este bun, dar a devenit foarte bun Liviu Dragnea, care este de linguşit sau de apărat. Sigur, Oprişan nu prea este de băgat în seamă, pentru că el are o luptă personală de a deveni un fel de lider informal, în spatele lui Dragnea, Vasilica Viorica Dăncilă neavând această capabilitate şi atunci Dragnea vrea să-l păcălească pe Oprişan că este om important în PSD, Oprişan că alături de el, dar de fapt vrea să se caţere pe treptele puterii."

În ceea ce priveşte lansarea unei noi teme de dispută publică, privind desecretizarea protocoalelor SRI, aceasta ar avea atât scopul de a acopere aventurile lui Dragnea la evenimentele Serviciului Român de Informații, dar şi de a pune presiune dublă pe George Maior și Florian Coldea, a mai afirmat Cozmin Gușă, în intervenția sa la Realitatea TV. El a invocat trei argumente în favoarea acestei abordări.

"Prima motivaţie a desecretizării ar fi acel atac public asupra SRI, pe care Realitatea TV l-a intuit şi anunţat încă de la congres ca fiind extrem de grav, prin care Liviu Dragnea şi PSD doresc să pună presiune, pentru a obţine o timorare, o domninaţie şi petrnu a justifica, astfel, nişte schimbări, fie de oameni, fie organizatorice. Un al doilea motiv este de tip avocăţesc. Această desecretizare le va fi de folos avocaţilor multora dintre cei implicaţi în dosare, fie la parchete, fie la judecătorii, din PSD şi din ALDE."

Nu în ultimul rând, desecretizarea protocoalelor SRI i-ar servi cel mai mult liderului PSD pentru interesele personale. 

"Al treilea motiv ţine de Liviu Dragnea, el pune o presiune dubla pe cei doi foşti conducători ai SRI, George Maior şi Florian Coldea. Legat de Maior şi blamul public, Dragnea are o mare supărare, pentru că, în mintea lui, destul de îngustă, îl consideră responsabil pe Maior că nu i-a rezolvat o pârtie bună la Washington şi, în plus, îl vede drept un rival puternic la prezidenţialele din 2019, Liviu Dragnea bănuindu-l că ar avea gânduri de candidatură. Asupra lui Coldea, presiunea e utilă, pe moment, nici Liviu Dragnea nu are incredere în Coldea, nici invers," a mai afirmat Cozmin Guşă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.