Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cozmin Gușă trage un semnal de ALARMĂ din SUA

cozmin gusa

Analistul politic, Cozmin Gușă, care se află în aceste zile în SUA, trage un semnal de alarmă și arată că România trebuie să se compatibilizeze cu SUA, pentru că până acum americanii nu ne-au acordat atenție.

”Din nefericire, în mandatul lui Obama, oamenii ăia competenţi nu s-au uitat prea mult către graniţa asta a NATO, care este reprezentată inclusiv de România. Şi atunci ce se întâmplă rău în zona noastră se întâmplă şi din cauza lipsei de atenţie a americanilor din ultimii ani faţă de graniţa estică a NATO. Pe ultima sută de metri a mandatului actualului preşedinte, multă lume încearcă să recupereze toate grupările, regrupările, numai că fără un fundament economic şi sprijin economic va fi destul de greu pentru România să susţină aşa cum trebuie flancul estic în noul război instalat, al doilea război rece, cum l-am numit eu. E nevoie de multe cheltuieli, e nevoie de finanţări şi investiţii, pentru că acest al doilea război rece instalat deja este doar dublat de partea militară, pentru că trebuie să existe şi gardieni. iar gardienii sunt aceste SCUTURI, care se instalează de partea noastră euro-atlantică. Şi după cum am văzut în ultimele ameninţări ale Rusiei, pe partea lor începând cu Crimeea, deja putem vedea şi am putea să descriem ce se întâmplă în viitor, în viitorul foarte apropiat, că doar câteva sute de mile despart practic SUA şi scutul de la Deveselu de Rusia şi scutul pe care îl instalează în Crimeea. Asta cred că va face titlurile aici în SUA în următoarea perioadă, pentru că dacă vorbeşti de România, deja vorbeşti de Statele Unite, scutul fiind o investiţie comună care va fi administrată de către NATO, dar va fi de sorginte americană.

Dacă acum un an nu puteam să vorbim despre acest război rece instalat, astăzi putem să o facem nu liniştiţi, dar conştienţi de faptul că suntem pe o parte activă a frontului, suntem datorită sau din cauza SCUTULUI în război şi suntem împreună cu partenerul nostru strategic care nu ştim cât va dura.

Acest al doilea război rece înseamnă de fapt, un alt context: nu mai avem o luptă doctrinară, nu mai avem Uniunea Sovietică, nu mai avem Comunismul, în schimb avem o luptă economică şi o luptă între sisteme care pe de o parte reprezintă nişte autocraţii, mă refer la Rusia, China VS. democraţii liberale care reprezintă partea democratică cu liderul SUA, dar şi cu democraţiile liberale, unde putem include şi România. Aşa cum ar putea fi ea după următoarele alegeri, pentru că deocamdată cu partidele astea în colaps şi cu Guvernul de tehnocraţi care zice că guvernează şi din păcate nu prea face chestia asta, mi-e greu să descriu România în 2016, ca o democraţie liberală, cred că suntem într-o pauză, nu că am fi derapat.", spune analistul Cozmin Guşă.

Tabloul SUA, în campanie electorală

"În SUA este o campanie care implică Clinton vs. Partidul Republican, care îl susţine pe Donald Trump. Şi am spus Clinton pentru că s-a implicat puternic în campanie. Magazinele sunt pline de însemnele electorale ale celor doi, restul au dispărut. Clinton nu mai are respect pentru Bernie Sanders că nu a renunţat la campania sa şi vrea să meargă până la capăt. Cu o mare nervozitate a grupului lui Sanders către final de campanie că nu au reuşit să o surclaseze pe Hillary Clinton, dar fiind făcute cărţile în acest moment, practic se mai aşteaptă doar două lucruri acolo. Subiectele sunt de cancan, din păcate: pentru că prezenţa lui Donald Trump în campania electorală a generat aceste subiecte de cancan şi practic echipa lui Clinton nu a avut altceva de făcut decât să meargă pe terenul lui Trump şi să-l atace acolo. Există o mare frică legat de aventura în care Trump poate să conducă Statele Unite. Trump îşi face publicitate gratuit, în timp ce echipa cealaltă plăteşte foarte mult, din cauză că este spectaculos şi face trafic. Proba TRUMP este o probă pentru consistenţa SUA în ceea ce priveşte scheletul ei de decizie.

Al doilea lucru pe care vreau să-l spun despre campanie este legat de calmul sau nervozitatea lui SANDERS.

Sanders are anumite mesaje anti-sistem care se suprapun cu cele ale lui Donald Trump. Totul depinde foarte mult de cum se va exprima Bernie Sanders la final de campanie, pentru că intersecţia dintre mesajele sale şi ale lui Donald Trump ar putea să văduvească de nişte voturi importante publicul democrat, în favoarea lui Donald Trump. Dacă alegerile au fost până acum pe simpatizanţi, din august vor fi pe votanţi. Este o campanie de 2 mld de dolari, aşa că televiziunile de acolo primesc bani, fie de la stafurile de campanie, fie direct de la super poturile care există pentru a susţine pe unul sau pe altul dintre candidaţi, aşa cum spuneam în urmă cu câteva zile nu le caută DNA-ul pe niciuna din aceste televiziuni.", a mai spus analistul.

Cum ne compatibilizăm cu America?

"Există, în sfârşit, conştiinţa faptului că trebuie să ne compatibilizăm, pentru că americanii nu aveau până acum ca prioritate România. Nu exista o preocupare legată de România. Odată cu instalarea scutului, acest eveniment foarte important i-a făcut să înţeleagă că de fapt România este America, la această graniţă cu lumea post-sovietică.

Compatibilizare înseamnă structuri politice respectabile, din punct de vedere public şi legal, ale noastre nu sunt aşa. Noi ne cam lăudăm şi nu ne face cinste. Noi trebuie să ne recunoaştem slăbiciunile, nu este nicio ruşine ca în faţa partenerului nostru strategic să avem cerinţele noastre de sprijin, care trebuie  să vină în zona capitalului naţional şi să putem să punem la treabă potenţialul economic al nostru care astăzi este stătut şi nu sunt de acord că lupta anticorupţie omoară baza de afaceri. Baza de afaceri din România s-a sinucis prin faptul  că nu a generat proiecte de dezvoltare pe termen lung care să nu ţină de prezenţa patronului, fie că e în libertate sau în puşcărie, ci să meargă de la sine. Faptul că doar capitalul naţional este controlat şi pedepsit, iar multinaţionalele defilează aşa cum vor ele, asta e fără precedent şi asta nu e măsură de compatibilizare cu SUA, unde capitalul naţional este pe prim plan şi protejat aşa cum se cuvine, şi pentru a genera prosperitate şi pentru a putea duce la limită un război. România nu are astăzi această capacitate de a duce un război. Ce avioane să cumpărăm noi şi cu ce bani? Compatibilizarea înseamnă să ne genereze un comportament predictibil pentru partener.", a spus Cozmin Guşă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.