Crăciunul continuă într-un oraș din România: Bradul este încă împodobit, iar luminițele se aprind, chiar și în luna februarie

Autor: Diana Pană

Publicat: 13-02-2025 04:40

Actualizat: 13-02-2025 06:40

Article thumbnail

Sursă foto: debraila.ro

Deși doar două săptămâni ne mai despart de primăvară, municipiul Brăila păstrează în continuare atmosfera sărbătorilor de iarnă. Decorațiunile luminoase montate în decembrie nu au fost încă demontate, iar în fiecare seară străzile orașului sunt iluminate festiv, spre surprinderea localnicilor și turiștilor.

Autoritățile locale susțin că menținerea ornamentelor are un scop turistic și că instalațiile luminoase sunt pe bază de LED-uri, ceea ce ar implica un consum redus de energie electrică.

O tradiție neoficială la Brăila: luminițele de iarnă rămân până primăvara

În timp ce alte orașe din țară au renunțat de mult la instalațiile festive, la Brăila acestea continuă să lumineze nopțile friguroase de februarie. Bradul împodobit încă tronează în oraș, iar străzile principale sunt decorate ca în luna decembrie, scrie digi24.ro.

Părerile brăilenilor sunt împărțite. Unii apreciază iluminatul festiv, considerând că aduce un plus de farmec orașului și că nu deranjează pe nimeni. Alții sunt de părere că întreținerea decorațiunilor în afara sezonului este o risipă inutilă de resurse publice, mai ales că facturile de energie electrică sunt suportate din bugetul local.

"Ne place, ce să zic, măcar să avem un oraș mai frumos seara. Dacă tot sunt montate, de ce să le stingă acum?", spune un localnic. În schimb, alții nu sunt la fel de încântați: "A trecut Crăciunul, a trecut și Revelionul, au trecut și sărbătorile pe stil vechi. Acum a venit momentul să strângă instalațiile, nu să plătim noi curentul pentru luminițe".

Când vor fi strânse ornamentele?

Dacă anul trecut decorațiunile au fost demontate abia în preajma Paștelui, există șanse mari ca tradiția să se repete și în 2025. Primăria Brăila nu a oferit un termen exact pentru încheierea "Crăciunului prelungit", însă susține că luminile de iarnă sunt un element de atracție pentru turiști și că orașul trebuie să arate cât mai bine.

Până atunci, cei care trec prin Brăila pot încă admira atmosfera de sărbătoare, chiar și la sfârșit de iarnă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri