Misiunea Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA) trage un semnal de alarmă faţă de 'creşterea numărului de atacuri deliberate şi nediscriminatorii împotriva populaţiei civile' comise de talibani şi de gruparea jihadistă Statul Islamic cu ajutorul dispozitivelor explozive, potrivit unui raport publicat duminică şi citat de AFP.
Între 1 ianuarie şi 30 septembrie, MANUA a înregistrat 3.634 de victime civile (1.065 de morţi şi 2.569 de răniţi) în urma atentatelor sinucigaşe şi a exploziilor unor bombe artizanale, ceea ce reprezintă o creştere de 21% faţă de 2017.
În perioada menţionată, şi-au pierdut viaţa 72 de femei şi 155 de copii, potrivit aceluiaşi raport.
În acelaşi timp, MANUA subliniază că numărul victimelor atentatelor sinucigaşe a crescut cu 46% în raport cu 2017, indicând că aceste atacuri fac din ce în ce mai multe victime decât orice altă tactică, inclusiv luptele la sol.
Victime au fost studenţi, spectatori sau practicanţi ai sporturilor, credincioşi în moschei, reprezentanţi ai unor organizaţii umanitare sau din domeniul educaţiei, funcţionari sau cetăţeni care doreau să se angajeze în procesul electoral.
MANUA atribuie 52% din victimele civile Statului Islamic, 40% talibanilor, iar restul unor grupări neidentificate.
Cele mai multe dintre aceste atacuri 'par să fie îndreptate în mod specific' împotriva minorităţii şiite, notează raportul. Grupările sunnite extremiste, precum Statul Islamic, îi consideră necredincioşi pe şiiţi.
'Atentatele sinucigaşe şi alte atentate cu explozibili artizanali împotriva populaţiei civile, precum şi folosirea fără discernământ a acestor tactici constituie încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional şi pot constitui crime de război', menţionează raportul.
Potrivit MANUA, 'utilizarea generalizată a bombelor artizanale împotriva populaţiei civile afgane (inclusiv a minorităţilor religioase şi/sau etnice) poate de asemenea constitui crimă împotriva umanităţii şi trebuie să facă obiectul unei anchete din partea autorităţilor competente'.
MANUA urmează să dea publicităţii în curând bilanţul global privind victimele civile pe perioada ianuarie-septembrie. Raportul său anterior, pe perioada ianuarie-iulie, consemna un număr record de decese civile.
Creștere numărului atacurilor asupra civililor afgani, motiv de îngrjorare la ONU
București
9°C
Articole Similare

477
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
477

37
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
37

1.153
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.153

53
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
53

1.663
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.663

2.641
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.641

1.547
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.547

53
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
53

2.244
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.244

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.015
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.015

79
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
79

81
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
81
















Comentează