Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Creșterea numărului de locuri de muncă din Statele Unite a depășit estimările analiștilor

Agerpres
someri somaj

Economia Statelor Unite a creat 128.000 de noi locuri de muncă în luna octombrie, peste aşteptările analiştilor ce estimau doar 89.000 de noi locuri de muncă, potrivit unui raport publicat vineri de Departamentul Muncii din Statele Unite, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Locurile de muncă ocupate din sectorul manufacturier s-au redus cu 36.000, cel mai ridicat ritm din octombrie 2009 încoace, însă evoluția a venit în condițiile în care în luna precedentă a avut loc o îndelungată grevă a aproximativ 46.000 de angajați ai General Motors, unul dintre cei mai mari angajatori americani. Angajații care se află în grevă la momentul efectuării raportului figurează drept fără loc de muncă. Greva s-a încheiat vineri, 25 octombrie.

Cifrele pentru august și septembrie au fost și ele revizuite în sens pozitiv, fiind consemnate 95.000 de locuri de muncă adiționale create în respectivele luni. Evoluțiile din piața muncii americană oferă speranțe economiștilor că cheltuielile consumatorilor vor continua să susțină economia americană pe panta de încetinire. Consumul reprezintă circa 70% din economia americană.

Noile date subliniază soliditatea economiei Statelor Unite aflată în cea mai lungă expansiune din istorie şi vin ca o gură de aer proaspăt pentru board-ul guvernatorilor Federal Reserve (Fed), ce a redus miercuri dobânda de referință pentru a treia oară în tot atâtea întâlniri de politică monetară, la 1,75%.

Citește și: Blocaj total în cazul Caracal! Zidul de netrecut de care s-a lovit FBI

Șomajul a crescut ușor la 3,6% în octombrie de la 3,5% în luna precedentă pe fondul intrării a circa 325.000 de persoane pe piața muncii, un semn de încredere în reziliența economiei. Raportul vine după cifrele de joi ce arătau că avansul economiei americane a încetinit la 1,9% în trimestrul al treilea din acest an pe fondul incertitudinilor comerciale ce au dus la o scădere a investițiilor corporațiilor. În trimestrul al doilea, economia americană a crescut cu 2%. Analiștii se așteptau ca economia Statelor Unite să crească cu 1,6% în trimestrul trei din 2019.

"Actuala expansiune economică pare să continue cel puțin prin prima parte a anului următor, în ciuda rezistenței reprezentată de războiul comercial", spune Gus Faucher, economist șef la PNC Financial din Pittsburgh, citat de Reuters.

"Raportul solid de astăzi înseamnă că Fed-ul, după ce a redus de trei ori dobânda de politică monetară din vară încoace, va menține cel mai probabil dobânzile la un nivel similar pe termen scurt", consideră Faucher.

Dolarul a înregistrat o oscilație minoră pe fondul raportului, în raport cu un număr de alte șase valute, în timp ce randamentul obligațiunilor trezoreriei americane au crescut pe toate maturitățile, iar acțiunile au înregistrat și ele un parcurs pozitiv la startul ședinței de tranzacționare de la Wall Street.

Incertitudinile inerente războiului comercial purtat de administrația Trump cu China au avut un impact asupra companiilor americane, cheltuielile cu investiţiile şi producţia marcând scăderi în ultimele luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.