Atelierul de ipsos din Calea Griviţei 35, loc unde s-au turnat busturi, medalioane şi elemente decorative pentru şcoli şi muzee, va face parte din Griviţa Creative Corner, spaţiu care va fi deschis comunităţii de vineri, ora 18.00, potrivit news.ro
Microzona Griviţa marchează o nouă etapă în strategia de regenerare urbană prin activităţi culturale, după succesul programului desfăşurat în zona Amzei. Proiectul The Institute face parte din platforma Cartierul Creativ, care îşi propune să activeze comunităţi din Bucureşti prin intervenţii culturale, colaborative şi interdisciplinare.
Timp de peste o jumătate de secol, atelierul a servit generaţii întregi de sculptori, studenţi şi restauratori. În anii ’90, spaţiul a fost preluat de Maria Rădulescu, care a continuat tradiţia maeştrilor Ion Jalea, Ion Irimescu şi Constantin Baraschi. Astăzi, locul îşi continuă povestea sub o nouă formă: Griviţa Creative Corner devine un spaţiu deschis comunităţii.
„Încăperea principală a fostei drogherii, împreună cu studio-ul suspendat deasupra gangului şi nivelul subteran, alcătuiesc acum un inventar de camere deschise către oraş, ca parte a proiectului cultural de regenerare urbană Cartierul Creativ”, explică Cristian Beşliu, arhitect al studioului alt.corp, care a semnat conceptul de amenajare.
Griviţa Creative Corner se va deschide printr-un eveniment dedicat comunităţii locale şi creative. Programul include un tur ghidat al spaţiului şi vernisajul expoziţiei „În prezenţa absenţei”, semnată de artista Cristina Chirilă. Expoziţia explorează absenţa ca formă de prezenţă, transformând durerea în limbaj poetic prin pictură, broderie, metal şi sticlă. Obiectele devin metafore vizuale pentru memorie şi transformare, propunând o reflecţie profundă asupra relaţiei dintre viaţă, moarte şi continuitate.
De la Amzei la Griviţa - un nou capitol în regenerarea urbană prin cultură
Timp de trei ani, Cartierul Creativ s-a concentrat pe Microzona Amzei, printr-un program amplu de evenimente, expoziţii şi activări, care au transformat spaţiul într-un laborator urban pentru inovaţie culturală. Programul curatorial al Amzei Creative Corner a generat peste 50 de expoziţii şi proiecte interdisciplinare, explorând teme precum ecosistemele urbane, memoria afectivă a oraşului şi revitalizarea spaţiilor de utilitate publică.
Pornind de la această experienţă, Microzona Griviţa - un nou pol creativ al Sectorului 1 îşi propune să devină următoarea destinaţie a regenerării culturale, un spaţiu în care patrimoniul artistic al zonei întâlneşte noile practici şi iniţiative contemporane.
"De peste 15 ani, Fundaţia The Institute dezvoltă proiecte care conectează oameni, organizaţii şi idei din domeniul creativ, contribuind la creşterea consumului cultural şi la regenerarea urbană prin cultură a unor zone ale Bucureştiului. Facem acest lucru atât prin Romanian Design Week şi RDW Design GO!, un nucleu care exprimă efervescenţa creativităţii româneşti şi conturează o imagine coerentă a designului şi inovaţiei locale, iar de 8 ani şi prin proiectele demarate de Cartierul Creativ. Dacă totul a început în jurul zonei Brezoianu - Cişmigiu, acum încheiem o etapă importantă a proiectului, ce a fost dedicată microzonei Amzei şi ne concentrăm pe următoarea zonă. Cartierul Creativ - Griviţa este un demers care îşi propune să dezvăluie bucureştenilor, şi nu numai, potenţialul pe care îl are Calea Griviţei, o zonă cu o identitate culturală puternică, susţinută de o instituţie cu istorie şi impact major asupra scenei culturale româneşti, UNArte, şi de inaugurarea unor spaţii precum Teatrul Griviţa 53.
Considerăm extrem de valoros şi un precedent demn de urmat faptul că, în jurul acestei lansări, s-au reunit actori ai administraţiei publice ca Primăria Sectorului 1 şi Primăria Municipiului Bucureşti (prin ExpoArte), mediul academic prin UNArte, instituţii culturale precum MNLR, antreprenori şi creativi pe care orice oraş şi i-ar dori (Primitiv Plants, Centrul de Resurse în Fotografie, Insula 42, OTOTO Station, J’ai Bistrot), alături de companii care sprijină constant scena culturală românească, precum Banca Transilvania. Cartierul Creativ rămâne, în continuare, o declaraţie de dragoste pentru Bucureşti, un oraş aflat la intersecţia dintre trecut şi modernitate, între relaxare, ambiţie şi renaştere”, declară Andrei Borţun, preşedinte & CEO The Institute.
Obiectivele Microzonei Griviţa - cultură, identitate şi comunitate
Proiectul Microzona Griviţa - un nou pol creativ al Sectorului 1 urmăreşte, pe termen lung, creşterea consumului cultural în rândul locuitorilor cartierului, printr-un program susţinut de informare, educaţie şi activare locală. Scopul este ca noile generaţii de tineri şi locuitori ai Griviţei să redescopere cultura ca parte firească a vieţii cotidiene şi să o integreze în modul lor de a trăi şi de a petrece timpul liber.
În acelaşi timp, proiectul îşi propune să readucă în conştiinţa comunităţii identitatea culturală a Griviţei, un cartier care s-a bucurat şi se bucură de energia unei instituţii emblematice, Universitatea Naţională de Arte. Aceasta este universitatea care l-a dat lumii pe Constantin Brâncuşi şi României pe marii artişti despre care învăţăm astăzi, iar prezenţa ei conferă cartierului un potenţial creativ unic, ce poate fi valorificat în beneficiul comunităţii locale.
O reţea culturală pentru comunitate
Cartierul Griviţa găzduieşte una dintre cele mai diverse şi promiţătoare scene creative din Bucureşti:
● instituţii publice de cultură precum Muzeul Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor români, Sala Radio
● organizaţii independente precum Teatrul Griviţa 53
● antreprenori creativi precum J’ai Bistrot, Primitiv Plants, Iso Film Lab, Camera Lucida Lab, Ioana Ciolacu Studio, Piua Studio
● galerii de artă: Centrul de Resurse în Fotografie, Insula 42, Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti, Spaţiul de Artă Contemporană/ SAC
Prin conectarea acestor actori locali, proiectul Cartierul Creativ Microzona Griviţa îşi propune să construiască o reţea culturală colaborativă care să stimuleze producţia, promovarea şi consumul cultural local. Această reţea va fi vizibilă printr-o hartă culturală a cartierului disponibilă atât în format fizic, cât şi online, care va promova trasee, spaţii şi evenimente din cartier. Fiecare membru al reţelei va contribui la promovarea programului comun în propriile spaţii.






























Comentează