O tradiție britanică veche de peste două secole ar putea fi schimbată. Celebrele căciuli din blană de urs purtate de Garda Regală britanică sunt în centrul unei dezbateri privind înlocuirea lor cu un material sintetic, potrivit Mediafax.
„Bearskins”-urile, celebrele căciuli, au devenit unul dintre simbolurile Londrei, fiind purtate de soldații din Household Division la ceremoniile regale și la schimbarea gărzii în fața palatelor Buckingham și Saint James.
Căciulile au o înălțime de aproximativ 45 de centimetri și cântăresc aproape 700 de grame.
Confecționate din piele de urs, acestea au fost adoptate treptat de regimentele însărcinate cu ceremoniile regale în secolul al XIX-lea, în special după războaiele napoleoniene.
După mai bine de 200 de ani, utilizarea blănii naturale este pusă însă sub semnul întrebării. Guvernul laburist britanic pare dispus să renunțe la aceasta, cu condiția găsirii unui material sintetic care să îndeplinească cerințele specifice ale armatei, scrie Le Figaro.
Ministerul Apărării susține că, în ciuda unui deceniu de cercetări și a mai multor prototipuri testate începând din 2015, nu a fost găsit până acum un material care să îndeplinească toate criteriile oficiale.
Presiunea pentru renunțarea la blana naturală s-a intensificat în ultimele zile. În această săptămână, 18 deputați și un membru al Camerei Lorzilor i-au scris ministrului Apărării, Luke Pollard, cerând accelerarea demersurilor pentru găsirea unei alternative.
Parlamentarii i-au solicitat ministrului ca Ministerul Apărării și furnizorii săi să colaboreze cu producătorii pentru dezvoltarea și adoptarea unei alternative la blana naturală.
A doua zi, Luke Pollard a reafirmat că Ministerul Apărării este „angajat” să înlocuiască blana naturală cu materiale sintetice imediat ce va fi disponibilă o soluție „adecvată, accesibilă și durabilă”.





























Comentează