Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Creatorii serialului Game of Thrones au renunţat la compania de management cu care au colaborat pentru show

Game of Thrones

David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii serialului „Game of Thrones”, au încheiat colaborarea cu Management 360, compania cu care au colaborat de la început pentru acest show, scrie Variety potrivit news.ro

Guymon Casady, acum fost manager, a fost cel care a făcut legătura dintre Benioff şi Weiss şi scriitorul George R.R. Martin, pentru a transforma seria de cărţi „A Song of Ice and Fire” în serialul de succes. Casady a fost creditat ca producător executiv.

Benioff şi Weiss se află, în prezent, în negocieri pentru mai multe proiecte, între care şi propria trilogie „Star Wars”.

Ultimul episod al „Game of Thrones”, difuzat de HBO pe 19 mai, a atras 19,3 milioane de telespectatori americani, stabilind un record pentru reţeaua de televiziune.

Finalul serialului a stârnit reacţii diverse între fanii show-ului, la fel ca întreg sezonul opt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.