Mobilitatea intra-europeană este foarte mare și reprezintă un exemplu de succes al modelului european. Cu toate acestea, situația celor 3 milioane de europeni care trăiesc în Marea Britanie, din care jumătate de milion sunt români, arată că din păcate instituțiile europene și mai ales liderii politici europeni s-au preocupat prea puțin de soarta acestei noi categorii de persoane denumită generic diaspora europeană. Autoritatea Europeană pentru Muncă reprezintă o tentativă de a genera o astfel de instituție care să se ocupe cel puțin de problemele de muncă însă realitățile sunt mult mai complexe. Cred că trebuie întărit conceptul de cetățenie europeană și acest lucru presupune existența unui comisar care să aibă în atribuțiile sale inclusiv elementele ce țin de diaspora europeană. De aceea am susținut, împreună cu colegii de atunci din Guvernul României, ca pe perioada Președinției noastre la Consiliul UE să organizăm acțiuni dedicate acestui subiect și mă bucur că Partidul Social Democrat a fost la originea acestui lucru.
Comentează