Cremonese, nou-promovată în Serie A, l-a demis pe antrenorul Giovanni Stroppa

Autor: Anca Flondor

Publicat: 13-06-2025 15:25

Actualizat: 13-06-2025 18:25

Article thumbnail

Sursă foto: thethaothientruong.vn

Cremonese a anunţat vineri că l-a demis pe antrenorul Giovanni Stroppa, deşi acesta tocmai a promovat echipa în Serie A, prima divizie a campionatului de fotbal al Italiei.

"U.S. Cremonese anunţă că, începând cu 30 iunie 2025, relaţia profesională cu Giovanni Stroppa se va încheia. Proprietarii şi clubul gri-roşu îi mulţumesc sincer antrenorului şi staff-ului său pentru că au readus culorile noastre în Serie A, ca o încununare a muncii depuse", a indicat gruparea într-un comunicat.

Stroppa, în vârstă de 57 de ani, a pregătit-o pe Cremonese din septembrie 2023, cu o întrerupere de o lună. Fost mijlocaş, cu 4 selecţii la naţionala Italiei, el a jucat, printre alte echipe, la AC Milan şi Lazio.

Tot vineri, altă nou-promovată în Serie A, Pisa, s-a despărţit de tehnicianul Filippo Inzaghi.

A treia echipă care a obţinut biletele pentru prima divizie a campionatului Italiei este Sassuolo.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri