Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Creșele cu program săptămânal se pot înființa doar excepțional

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Plenul Senatului a adoptat, cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, aprobată anterior tacit de Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă, care are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD, prevedea iniţial ca nicio creşă să nu mai funcţioneze cu program de lucru săptămânal. Iniţiatorii arătau, în expunerea de motive la proiectul de act normativ, că este esenţial ca ambii părinţi să participe la creşterea şi educarea copiilor lor, să petreacă timp cu ei, pentru a le asigura confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie în dezvoltarea lor. Aceştia mai menţionau că este important ca părinţii să înţeleagă impactul emoţional negativ pe care îl are separarea, chiar şi pentru câteva zile, de copiii lor în vârstă de până la trei ani. Semnatarii proiectului adaugă că unii dintre părinţi ignoră aceste aspecte şi decid să îşi ducă copiii la creşe săptămânale, uneori din comoditate sau lipsa responsabilităţii şi că în 17 judeţe ale României mai există creşe săptămânale în care copiii sunt lăsaţi de luni până vineri, unii nefiind vizitaţi deloc de părinţi în acest interval. "Aceasta constituie o formă de abandon mascat al copilului, care împiedică dezvoltarea lui armonioasă din punct de vedere afectiv, realizarea legăturilor emoţionale dintre copil, părinţi şi ceilalţi membri ai familiei, fapt care determină necesitatea desfiinţării acestora, pentru a responsabiliza familiile de a se implica activ în îngrijirea şi creşterea copiilor lor", susţin, de asemenea, iniţiatorii. Potrivit proiectului, aşa cum a fost el modificat prin amendamente propuse de Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie, creşele asigură servicii de îngrijire, supraveghere şi educaţie a copiilor "de vârstă antepreşecolară". În prezent, legea prevede că în creşe se asigură servicii de îngrijire şi supraveghere a copiilor cu vârste cuprinse între trei luni şi patru ani. Senatul a adoptat acest proiect în calitate de Cameră decizională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.