Economia SUA a fost afectată în primele săptămâni din acest an de încetinirea creşterii pe plan global şi de cele 35 de zile de shutdown (închiderea parţială a administraţiilor federale), dar expansiunea continuă, pe fondul înăspririi pieţei forţei de muncă, se arată în studiul "Cartea bej", publicat miercuri de Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP şi Reuters preluate de Agerpres
Studiul se bazează pe informaţiile colectate de cele 12 districte regionale ale Fed.
"Activitatea economică a continuat să se extindă spre sfârşitul lunii ianuarie şi în luna februarie", chiar dacă Fed este îngrijorată de o posibilă încetinire. Ritmul de creştere al economiei a fost "uşor spre moderat" în 10 din cele 12 districte regionale ale Fed, fiind raportată "o stagnare a condiţiilor economice în Philadelphia şi St. Louis", apreciază Rezerva Federală a SUA.
Instituţia este îngrijorată de încetinirea cheltuielilor de consum, în urma condiţiilor de creditare mai dure, de efectele tarifelor şi ale tensiunilor comerciale asupra oamenilor de afaceri şi de activitatea economică mai lentă din industrie, turism, retail şi sectorul imobiliar, în urma shutdown-ului.
Totuşi, apreciază Fed, au continuat creşterile de salarii, s-a majorat numărul locurilor de muncă, iar inflaţia a crescut într-un ritm "modest către moderat" în primele săptămâni din acest an.
Informaţiile din "Cartea bej" vor fi folosite la următoarea şedinţă de politică monetară a Fed, din 19-20 martie, unde se va decide ce se va întâmpla cu rata dobânzii. Analiştii se aşteaptă la menţinerea ratei dobânzii.
În ianuarie, Comitetul de politică monetară al Fed a decis să menţină dobânda de referinţă în intervalul 2,25% - 2,5%
Creşterea economiei SUA, afectată de încetinirea pe plan global şi de evoluţiile interne
Explorează subiectul
Articole Similare

301
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă în Pacific: Momentul în care distrug o navă suspectă de trafic de droguri
301

961
VIDEO Donald Trump a dat o lovitură de proporții: A lansat propriul site și vinde medicamente la prețuri uluitor de mici
961

1.515
VIDEO Ucrainenii lovesc puternic pe teritoriul Rusiei: Guvernatorul rus este disperat și anunță pagube extrem de grave
1.515

1.319
Scenariu extrem invocat de Moscova: Prezența trupelor occidentale în Ucraina ar putea declanșa o 'iarnă nucleară'
1.319

2.668
Semnal grav pentru UE? SUA rup relaţiile cu şeful Parlamentului Poloniei după derapajul politic la adresa lui Donald Trump
2.668

1.018
"Orașul Aurului" gata să devină realitate. Va avea prima stradă din lume pavată cu aur
1.018

303
Ziua cea mare: SUA și Iranul stau azi față în față, în cadrul unor negocieri 'de foc' în Oman
303

951
Acuzații explozive: fostul șef al Consiliului Europei, anchetat în legătură cu dosarele Epstein
951

1.036
China nu aruncă nimic la gunoi: În ce s-au gândit cercetătorii să transforme mucurile de țigară
1.036

57
Uber pierde primul proces legat de un abuz sexual comis de un șofer al companiei
57

401
Cum își dorește Donald Trump să fie noul tratat cu Rusia în domeniul armelor nucleare
401

1.800
Comandoul sinucigaş format din femei care conduce ofensiva armată din Balucistan. Ce este Brigada Majeed?
1.800

1.572
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Negocierile trilaterale au intrat în impas. Moscova a avansat o condiție considerată imposibil de acceptat de Kiev
1.572

















Comentează