Crimă ca-n filme la locul de joacă: Otrăvită cu Furadan de prietena ei, în timp ce se dădea în leagăn, la Tulcea

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 02-07-2025 08:40

Actualizat: 02-07-2025 11:40

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

O crimă șocantă, desprinsă parcă dintr-un scenariu de film, a cutremurat opinia publică după ce o femeie a fost ucisă prin otrăvire cu o substanță extrem de toxică, folosită în mod obișnuit ca pesticid. Fapta a fost comisă cu scopul de a-i sustrage victimei indemnizația de handicap în valoare de doar 375 de lei. Inculpata, identificată și trimisă în judecată pentru omor calificat și tâlhărie, a fost condamnată la 18 ani de închisoare, dar a contestat recent decizia instanței.

 

Crimă îngrozitoare s-a petrecut în județul Tulcea. Femeia, încadrată în grad de handicap, a fost otrăvită cu Furadan, iar principalul suspect, o prietenă de-a sa, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Cazul, cu detalii de o cruzime rară, a ajuns acum pe masa Curții de Apel Constanța, după ce inculpata a contestat decizia Tribunalului Tulcea.

Potrivit anchetatorilor, totul s-a petrecut în localitatea Jurilovca, în luna septembrie 2021. Victima, o femeie cu dizabilități psihice și locomotorii, a fost convinsă să consume o băutură toxică, sub pretextul unei relații de prietenie. „Inculpata i-a dat acesteia să consume dintr-un recipient de suc de 0,5 litri, în conținutul căruia amestecase în prealabil o substanță toxică (Carbofuran)”, se arată în actul de acuzare.

Femeia a decedat la scurt timp, iar anchetatorii au stabilit că scopul crimei a fost furtul indemnizației de handicap, în valoare de 375 lei, ridicată chiar în ziua respectivă de la oficiul poștal. „Motivul real al comiterii omorului a constat în sustragerea unei sume de bani de la victimă – persoană cu handicap și relevă periculozitatea ridicată a inculpatei și lipsa oricărui sentiment de empatie al acesteia față de victimă”, notează Tribunalul Tulcea în motivarea sentinței, citată de Ziarul Amprenta.

I-a dat să bea otravă într-un PET, apoi i-a furat banii. Crimă șocantă în plină zi!

Inculpata, identificată ca A.U., din Jurilovca, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru omor calificat și tâlhărie. În prima fază a anchetei, ea a recunoscut că a pus otravă într-o sticlă cu apă și că i-a oferit băutura victimei, care se afla într-un parc de joacă. „Victima ar fi consumat amestecul toxic în timp ce se dădea în leagăn, în parcul de joacă din spatele blocului”, au precizat anchetatorii. Ulterior, femeia și-a schimbat declarațiile, negând implicarea în otrăvire și susținând că autorul ar fi fost un fost concubin.

Pe parcursul procesului, inculpata a invocat că este parțial surdo-mută și a comunicat greu inclusiv cu interpretul de limbaj mimico-gestual pus la dispoziție de instanță. „Singura persoană ce ar reuși să comunice cu aceasta fiind o mătușă a inculpatei”, se arată în dosar. În fața instanței, femeia a declarat, prin intermediul rudei sale, că nu recunoaște faptele de care este acuzată, susținând că era prietenă cu victima.

Expertiza psihiatrică efectuată în cauză a stabilit că inculpata suferă de „o întârziere mentală ușoară sau medie și discernământ diminuat”, dar a fost considerată totuși responsabilă penal pentru faptele sale.

Inculpata și-a schimbat declarația și vrea în libertate

Victima, potrivit actelor din dosar, era diagnosticată cu oligofrenie de gradul II și avea o deficiență locomotorie severă. Tribunalul Tulcea a subliniat că inculpata a profitat nu doar de relația de încredere dintre ele, ci și de vulnerabilitatea evidentă a victimei. „A profitat de handicapul psihic și fizic al victimei, care nu i-a permis acesteia să exercite o apărare efectivă față de acțiunea inculpatei de a o convinge să ingereze otrava”, arată motivarea instanței.

După ce victima a căzut în stare de inconștiență, inculpata i-ar fi sustras banii și ar fi încercat să șteargă urmele faptei. „După comiterea infracțiunilor a încercat să ascundă urmele săvârșirii acestora, aruncând recipientul din care a turnat otravă și recipientul din care i-a dat victimei să bea”, mai arată instanța.

Tribunalul Tulcea a condamnat-o pe A.U. la 18 ani de închisoare pentru omor calificat și tâlhărie. În data de 1 iulie 2025, inculpata a contestat decizia la Curtea de Apel Constanța, instanță care va da o hotărâre definitivă.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, iar trimiterea rechizitoriului la instanță nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri