Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, luni, reţinerea unui tânăr de 22 de ani din localitatea Ştiubieni, acuzat de uciderea unui bărbat de 48 de ani, relatează Agerpres.
Pe fondul unui conflict spontan, dar şi a consumului de alcool, tânărul şi-a lovit victima cu o rangă în cap, provocându-i răni grave care au condus la deces.
"Conflictul dintre cei doi a început într-un bar din localitate, iar agresorul a mers acasă de unde a luat o rangă, iar în momentul în care s-a reîntâlnit cu victima a lovit-o de mai multe ori în zona capului", a spus prim-procurorul Valeriu Chihaia.
Victima a fost abandonată pe un drum public din Ştiubieni, fiind găsită decedată de un localnic, care a sunat la 112.
Bărbatul care a produs crima a fost găsit la locuinţa sa la scurt timp după comiterea faptei. El a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.