Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a anunţat marţi desfăşurarea în Ucraina a unei echipe de 42 de anchetatori şi experţi, cea mai mare misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren, pentru a ancheta crimele comise în timpul invaziei ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Confirm astăzi că biroul meu a trimis o echipă formată din 42 de anchetatori, experţi în criminalistică şi alt personal de sprijin în Ucraina", a declarat într-un comunicat Karim Khan, adăugând că este vorba despre "cea mai importantă misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren o singură dată".
Procurorul CPI, instanţă creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a deschis pe 3 martie o anchetă asupra acuzaţiilor de crime de război şi de crime împotriva umanităţii în Ucraina, după ce a primit undă verde din partea celor aproape 40 de state părţi.
Karim Khan s-a deplasat în Ucraina în aprilie, în special la periferia Kievului, la Bucea, unde cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite pe 2 aprilie.
"Datorită desfăşurării unei echipe de anchetatori, vom fi mai bine plasaţi pentru a exploata pistele şi a aduna mărturii privind atacuri militare care ar putea fi constitutive unor crime vizate în Statutul de la Roma", tratatul fondator al CPI, a declarat el.
Khan a mulţumit de altfel guvernului olandez pentru cooperarea sa, prin desfăşurarea unui "număr important de experţi naţionali" în sprijinul misiunii CPI, cu sediul la Haga, în Ţările de Jos.
"Activităţile noastre în materie de anchetă şi de criminalistică în teren vor câştiga în eficacitate datorită acestei colaborări", a adăugat el.
Crime de război în Ucraina - CPI a trimis în teren cea mai mare echipă de anchetatori desfăşurată vreodată
Explorează subiectul
Articole Similare

40
O studentă reţinută de ICE, eliberată după ce primarul New York-ului a discutat cu Donald Trump
40

34
O tânără din SUA se află în centrul unui proces istoric împotriva rețelelor de socializare: YouTube şi Instagram i-au alimentat depresia
34

3.852
„Nu există nicio şansă” - Vicepreședintele american JD Vance respinge posibilitatea unui război de lungă durată SUA-Iran
3.852

41
Polonia intenţionează să introducă o nouă legislaţie pentru a interzice reţelele sociale copiilor sub 15 ani
41

2.503
Rusia a declanșat o operațiune de spionaj de o amploare fără precedent în Europa: Practic, suntem în faza de pre-război și se adună informații cu rol crucial din zone strategice
2.503

2.502
Poziție total neașteptată a premierului Japoniei, prima femeie care deține această funcție: Militează pentru menținerea liniei dinastice exclusiv pentru bărbați
2.502

3.306
Ultimele detalii de la negocierile dintre SUA și Iran: La Casa Albă se pregătește ceva major
3.306

6.171
VIDEO A izbucnit un război de mare amploare între Pakistan și Afganistan: Se trage din toate direcțiile
6.171

4.429
Serviciile secrete din SUA contrazic informațiile lansate de către Donald Trump, în discursul despre Starea Națiunii
4.429

5.172
Americanii schimbă total direcția: Trimit petrolul luat din Venezuela pentru a rezolva criza uriașă din Cuba
5.172

5.836
Înfrângere majoră pentru Netflix: Șeful cel mare s-a dus la Trump și când a ieșit de acolo s-a schimbat totul
5.836

6.046
O fostă aliată îl trădează pe Donald Trump și vine cu o serie de dezvăluiri care produc un mic cutremur
6.046

1.463
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.463

















Comentează