Criminalul femeii incendiate din Capitală a fost prins, era nepotul victimei / Procurorul de caz dă detalii: 'A avut un conflict verbal cu agresorul'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-11-2023

Actualizat: 06-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Femeia incendiată în scara unui bloc din Sectorul 6 a avut un conflict verbal care a degenerat într-o agresiune fizică cu un bărbat, presupusul autor al crimei, a declarat luni un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unor surse STIRIPESURSE.RO, criminalul a fost prins. Sursa citată precizează că acesta era un nepot al femeii.

FOTO - Criminalul femeii

content-image

Sursa foto: Alexandru Ionut Popa/ Facebook

"Victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii şi picioarele. Pe imagini, apare că a fost un conflict verbal, care degenerează apoi într-unul fizic şi culminează cu incendierea victimei (...) Nu pare un conflict spontan (...) Din păcate nu vă pot oferi semnalmentele presupusului agresor. Trupul victimei a fost ridicat şi dus la INML şi se va efectua autopsia", a afirmat procurorul Anghel Alexandru.

O femeie a decedat, luni, după ce a fost stropită cu benzină şi i s-a dat foc în scara unui bloc din Sectorul 6, a anunţat Poliţia Capitalei.

Din primele informaţii, în jurul orei 8,30, Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6 o femeie ar fi fost stropită cu benzină şi i s-ar fi dat foc.

Poliţiştii au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor, care au lichidat incendiul. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri