Cristian Diaconescu avertizează: România trebuie să arate unitate politică în fața NATO și a Rusiei

Autor: Alice Draghici

Publicat: 06-11-2025 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: Screenshot digi24

Fostul ministru de Externe și consilier prezidențial pe securitate, Cristian Diaconescu, consideră că Forumul NATO pentru industria de apărare reprezintă „un moment extrem de semnificativ” pentru România, care „poate profita din plin” de pe urma acestui eveniment. El afirmă că reuniunea de la București nu are doar o miză tehnică, ci și una politică, de solidaritate în fața amenințărilor Rusiei.

Diaconescu spune că discuțiile vizează „concretizarea retoricii politice” și transmiterea unui semnal ferm către Rusia, inclusiv prin creșterea capacității de apărare și descurajare.

El avertizează că Federația Rusă încearcă „fracturarea solidarității statelor NATO”, motiv pentru care reacția alianței trebuie să fie unitară și hotărâtă.

„Nu e doar o discuție despre armament”

Potrivit lui Diaconescu, reuniunea nu se limitează la tema dotării militare.

„Nu este în discuție numai tema strict tehnică a înzestrării, ci și solidaritatea. Statele NATO sunt dispuse să investească sume foarte mari, pentru că situația internațională impune acest lucru.”, a declarat Diaconescu la Digi 24.

El avertizează că dacă NATO nu va reacționa adecvat în fața Rusiei, „nu mai avem de ce să discutăm de securitate colectivă”.

Fără unitate internă, mesajul României se slăbește

În ceea ce privește declarațiile președintelui Nicușor Dan, Diaconescu afirmă că esența mesajului este legată de angajamentul României în NATO.

El subliniază că Bucureștiul trebuie să demonstreze coerență și consens politic în privința apărării.

„România trebuie să dovedească politic intern că această temă este separată de alte dezbateri. Solidaritatea internă generează încrederea partenerilor.”, a explicat Diaconescu.

„România nu mai este doar beneficiară, ci furnizor de securitate”

Diaconescu a reamintit că, încă din perioada de aderare la NATO, România s-a prezentat ca stat care contribuie la securitatea alianței, nu doar ca beneficiar. El avertizează că orice contradicții sau blocaje la nivel intern ar putea ridica „rezerve” din partea aliaților.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri