Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Gentea, conducător al FC Argeş, despre play-off-ul din Liga a II-a: Sunt foarte mulţumit pentru că s-a votat acest sistem

www.agerpres.ro
stadion Trivale FC Argeș

Cristian Gentea, conducător al FC Argeş, s-a declarat mulţumit de faptul că reprezentanţii cluburilor din Liga a II-a au votat sistemul cu play-off pentru primele şase clasate, anunță news.ro.

”Sunt foarte mulţumit pentru că s-a votat acest sistem. Practic nu ni s-au luat cele 3 puncte câştigate pe teren în meciul cu Snagovul. Singurele echipe care se consideră nedreptăţite sunt UTA, care şi-a înjumătăţit avansul de puncte pe care îl avea şi Turris Turnu Măgurele, care avea un meci mai puţin decât celelalte competitoare. Domnul Burleanu a spus că prin această soluţie a încercat ca dezavantajul să fie cât mai mic. Sper ca în câteva zile să începem antrenamentele. S-a scos acea recomandare din protocolul emis de Ministerul Sănătăţii care prevedea ca sportivii să intre pentru 14 zile în izolare. Se vor efectua 3 testări COVID-19. Sportivii vor sta la hotel iar antrenamentele le vor face la stadionul Nicolae Dobrin. S-a acceptat cerinţa ca în camera de hotel să stea câte 2 sportivi şi nu unul singur aşa cum era recomandat în acel protocol. Antrenamentele se vor efectua cu câte 4 jucători în prima fază”, a spus Gentea, potrivit site-ului grupării din eşalonul secund.

Citește și: CTP, reacție după decizia CCR: ‘Oamenii s-au relaxat și totul depinde de gena dacică, aia despre care se spunea că ne protejează’

El a explicat şi cum s-a ajuns la play-off-ul cu şase echipe: ”Au fost luate în calcul trei scenarii. Primul: Să se joace toate cele 14 etape, data de începere a competiţiei urmând a fi 13 iunie. Doar Dunărea Călăraşi a fost de acord cu această propunere. Al doilea scenariu a fost play-off cu primele 6 clasate care şi-au şi depus dosarul de licenţiere pentru Liga 1 şi play-out cu restul echipelor, împărţite în două grupe, urmând să retrogradeze trei echipe. Al doilea scenariu nu a obţinut nici un vot. Al treilea scenariu este acest play-off cu primele 6 echipe şi îngheţarea sezonului pentru restul echipelor fără a mai retrograda nimeni. Acest scenariu a întrunit 15 voturi şi se va merge pe acesta. Hotărârile luate la această videoconferinţă urmează să fie ratificate de Comitetul Executiv al FRF”.

Citește și: Parlamentul a decis! S-a stabilit data la care ar putea avea loc alegerile locale

FC Argeş a prezentat, pe site-ul oficial, detalii cu privire la sistemul discutat şi votat în cea de-a treia videoconferinţă pe care FRF a avut-o cu reprezentanţii cluburilor de Liga a II-a. În play-off vor intra primele şase clasate: UTA, cu 25 de puncte, CS Mioveni şi Turris Turnu Măgurele – 20 de puncte – FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti – 19 puncte. În urma acestei şedinţe s-a stabilit ca play-off-ul să înceapă pe 4 iulie, urmând ca UTA, CS Mioveni şi Turris Turnu Măgurele să dispute 3 meciuri acasă şi 2 în deplasare, în timp ce FC Argeş, Petrolul şi Rapid să joace 2 meciuri acasă şi 3 în deplasare. 4, 11, 18, 25 iulie şi 1 august sunt datele celor cinci runde care se vor juca în acest play-off, în timp barajul pentru promovarea în Liga I a fost programat pentru data de 5 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.