Președintele Nicușor Dan și-a ales echipa de consilieri care îl va sprijini în mandatul prezidențial. Este vorba despre 16 persoane, consilieri de stat și consilieri onorifici în cadrul Administrației Prezidențiale. Politologul Cristian Pîrvulescu a explicat pentru STIRIPESURSE că, spre exemplu, numirea lui Ludovic Orban este cumva o recompensă pentru sprijinul pe care acesta i l-a dat lui Nicușor Dan în 2020 chiar în condițiile în care nu a avut acordul majorității liberalilor la acea vreme.
„Eu cred că era o numire firească. Sprijinul pe care domnul Orban i l-a dat lui Nicușor Dan în 2020 a fost esențial. Cariera politică a domnului Dan nu ar fi putut fi la fel de proeminentă dacă în 2020 Ludovic Orban ca prim-ministru și șef de partid nu ar fi susținut această candidatură (la Primăria Capitalei) și în condițiile în care nu a făcut nici pe departe unanimitatea partidului.
Pe de altă parte este unul din cei mai buni cunoscători ai vieții politice românești, este o persoană consensuală, deci cred că din acest punct de vedere poate să suplinească foarte bine acele direcții în care președintele nu are foarte multă experiență și pe care o va căpăta probabil odată ce timplul va trece.
Este poate cea mai bună alegere care putea fi făcută în condițiile în care domnul Orban nu avea nicio funcție în acest moment, era oarecum în afara jocului deci este într-o situație excelentă pentru a putea ocupa acaestă funcție”, a punctat politologul, despre Ludovic Orban, numit consilier prezidențial pentru politică internă.
Eugen Tomac, consilier onorific pentru diaspora
Despre Eugen Tomac, numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, Pîrvulescu a spus:
„Prezența lui trebuie privită alături de cea a lui Ludovic Orban este surprinzătoare, asta pentru că domnul Tomaca avea deja o carieră europeană. Dar are o experineță, a mai lucrat în acest domeniu și cred că poate să joace un rol important în această direcție deși uneori pozițiile sale pot fi privite puțin cam naționaliste.
Sper ca importanța acestei poziții să îl ajute să-ți modereze pozițiile șă să urmărească întotdeauna interesul superior al statului”, a arătat Pîrvulescu.
Marius Lazurcă, consilier pentru politică externă
Cât despre Marius Lazurcă, consilier prezidențial pentru politică externă, Pîrvulescu a explicat că acesta este un fost coleg la Paris al președintelui.
„O întreagă istorie îi apropie. Se cunosc încă din perioada studiilor de la Paris în anii 90, împărtășește aceeași viziune conservatoare cu Nicușor Dan.
(…) Domnul Lazurcă este de formație teolog intrat în MAE, nu întâmlpător a fost mai întâi la post la Vatican, are o vizune despre politica externă care ține cont în mare măsură de experiențele sale personale și ideologice și i se reproșează că a primit din partea Mitropolitul Vladimir o distincție într-un moment în care relațiile dintre România și Rusia tensionat”, a spus Cristian Pîrvulescu.
Lista noilor consilieri numiți la Cotroceni:
Marius Lazurca – consilier prezidențial pentru politică externă (din 6 octombrie)
Valentin Naumescu – consilier prezidențial pentru afaceri europene (din 1 noiembrie)
Ludovic Orban – consilier prezidențial pentru politică internă (din 6 octombrie)
Ana-Maria Geană – consilier de stat pentru românii de pretutindeni (din 6 octombrie)
Eugen Tomac – consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni (din 6 octombrie)
Cosmin Soare – consilier prezidențial pe probleme constituționale (din 1 noiembrie)
Alexandru Ciurea – consilier prezidențial pe probleme juridice (din 6 octombrie)
Andrei Popovici – consilier onorific pentru economie (din 6 octombrie)
Ramona Dinu – consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism (din 6 octombrie)
Diana Iancu – consilier prezidențial pentru comunicare publică (din 6 octombrie)
Ștefania Simion – consilier de stat pentru mediu (din 6 octombrie)
Diana Punga – consilier de stat pentru relația cu societatea civilă (din 1 noiembrie)
Cristian Roșu – consilier de stat pentru relații publice (din 1 noiembrie)
Andreea Miu – consilier prezidențial; va conduce Secretariatul General al Administrației Prezidențiale (din 1 noiembrie)
Ștefan Dragomirescu – consilier de stat pentru administrarea patrimoniului și logistică în cadrul Secretariatului General (din 6 octombrie)
Roxana Butnaru – consilier de stat la Cancelaria Ordinelor (din 1 noiembrie)
Comentează