Cristian Preda: PMP-ul "intelectualilor lui Băsescu‬" a sfârșit sub forma unui comitet inchizitorial

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-01-2015

Actualizat: 13-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cristian Preda nu mai are cale de întoarecere în PMP, partidul care l-a făcut europarlamentar. Exclus din partid de către Elena Udrea, Preda a contestat decizia, dar fără succes. Preda critică ceea ce a ajuns PMP-ul intelectualilor lui Traian Băsescu și anunță că va activa în PPE în continuare ca independent.

„Neîntemeiată. Așa a fost considerată, de către membrii comisiei de arbitraj a Partidului Miscarea Populara, contestația mea la decizia de excludere.

Neîntemeiată. Așa e văzută în ‪#‎PMP‬ invocarea dreptului la apărare.

Neîntemeiată. Așa e înțeleasă de către foștii mei colegi diferența de opinie.

Neîntemeiată. Așa e percepută constatarea că lista condusă de mine la europene a adunat mai multe procente decât a reușit să strângă Elena Udrea la prezidențiale.

Neîntemeiată. Așa e descrisă opoziția la unanimitate.

Neîntemeiată. Așa a fost calificată dorința mea de a continua în PMP.

Neîntemeiată. Așa a fost tratată libertatea, inclusiv cea de a spune că un lucru prost e prost.

Abandonez orice iluzie privitoare la PMP. Partidul care începuse ca formațiunea "intelectualilor lui ‪#‎Băsescu‬" a sfârșit sub forma unui comitet inchizitorial. Nu mai am, de altfel, vreo cale de atac la ceea ce consider a fi un abuz, un act profund stupid și nedrept.

Voi acționa ca independent, dar voi păstra afilierea la ‪#‎PPE‬ în cadrul Parlamentului European.”, e mesajul lui Preda.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri