Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat pe Facebook evenimentele recente din Venezuela și acțiunile președintelui american Donald Trump, descriind ziua drept una cu caracter istoric.
„Maduro a fost un dictator, un ticălos, un criminal și traficant de droguri. Ce i se întâmplă e ceea ce merită”, a scris CTP, referindu-se la capturarea liderului venezuelean de către forțele americane.
Maduro capturat, Trump transformă Venezuela în „afacerea sa”
El a criticat și maniera în care Trump a gestionat operațiunea: „A făcut ce știe el mai bine: show business, spectacol și afacere. A vândut operațiunea militară specială foarte bine. Guvernele lumii admiră sau invidiază performanța americană. Apoi, a luat pur și simplu în stăpânire Venezuela, transformând-o în afacerea lui personală. SUA o va guverna, îi va exploata resursele, în primul rând petrolul, pe care îl va vinde țărilor interesate, după tarifarul Trump.”
Jurnalistul anticipează și posibilele mișcări ale SUA în regiune: „Ținta următoare va fi probabil Cuba, foarte potrivită pentru un scenariu Venezuela; apoi, Panama. Acesta e Marele Plan.”
CTP: sfârșitul Epocii Umaniste și începutul Epocii de Piatră Nucleară
CTP a remarcat și impactul global al acțiunilor americane: „Relația cu Putin va fi păstrată, în ciuda declarațiilor pro Maduro ale Kremlinului. Trump nu va avea nicio jenă s-o facă în continuare pe porumbelul păcii în Ucraina. Ceva îmi spune că, deși Trump n-a informat Congresul SUA în legătură cu operațiunea, un alt porumbel a zburat spre Xi Jinping. Cu ce consecințe, se va vedea.”
În concluzie, jurnalistul a marcat ziua drept începutul unei noi ere: „Peste toate acestea, caracterul istoric al acestei zile constă în sfârșitul unei epoci începute tot în America, acum 250 de ani, pe care aș numi-o Epoca Umanistă și începutul a ceea ce va fi Epoca de Piatră Nucleară.”
Omul de presă a adăugat un comentariu critic și la adresa reacțiilor autorităților române: „Ați auzit vreo reacție din partea conducerii României, ministru de Externe, Președinte? Și ce-ați zice de o operațiune specială rusească în Ungaria, prin care Orban, aflat în cădere, să fie menținut la putere?”






























Comentează