Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristiano Ronaldo a marcat al 100-lea său gol în tricoul echipei Juventus Torino

www.gettyimages.com
cristiano ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a marcat al 100-lea său gol în toate competiţiile pentru echipa Juventus Torino, pe care a ajutat-o să învingă în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Sassuolo, miercuri seara, într-o partidă din cadrul etapei a 36-a a campionatului de fotbal al Italiei, potrivit Agerpres.

Juve a deschis scorul prin francezul Adrien Rabiot (28), iar apoi Ronaldo a dublat avantajul "Bătrânei Doamne" în finalul primei reprize (45). După pauză, gazdele au redus din handicap prin Giacomo Raspadori (59), rezultatul final fiind stabilit de argentinianul Paulo Dybala, care a marcat al treilea gol al torinezilor în minutul 66.

Portarul Gianluigi Buffon, care şi-a anunţat plecarea de la Juventus la finalul sezonului, a apărat o lovitură de la 11 m în minutul 16, executată de Domenico Berardi.

Citește și: DOSAR `Întreg județul Suceava a fost lipsit de PROTECȚIA INSTITUȚIONALĂ`...

Fundaşul Vlad Chiricheş a început meciul pe banca de rezerve a lui Sassuolo, fiind introdus în teren în minutul 56, în timp ce Radu Drăguşin nu a făcut parte din lotul lui Juventus la acest joc.

Portarul Ionuţ Radu a disputat miercuri primul său meci ca titular la Inter Milano, care s-a impus pe teren propriu, cu 3-1, în faţa formaţiei AS Roma, prin golurile lui Marcelo Brozovic (11), Matias Vecino (20) şi Romelu Lukaku (90). Pentru oaspeţi a punctat Henrih Mhitarian (31).

Lazio Roma, cu fundaşul Ştefan Radu printre titulari, a obţinut victoria în extremis în faţa formaţiei Parma, deja retrogradată, printr-un gol marcat în prelungirile reprizei secunde de atacantul Ciro Immobile (90+5).

Dennis Man şi Valentin Mihăilă, ambii accidentaţi, nu au făcut parte din lotul Parmei la partida de pe Stadio Olimpico, în timp ce Ştefan Radu a fost înlocuit în repriza secundă (57).

AC Milan a realizat scorul etapei, marcând de şapte ori pe terenul formaţiei Torino FC (scor 7-0), ultimele trei reuşite aparţinându-i croatului Ante Rebic. Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost rezervă la ''rossoneri''.

Rezultate:
Marţi
SSC Napoli - Udinese 5-1
Au marcat: Zielinski (28), Fabian (31), Lozano (56), Di Lorenzo (66), Insigne (90+1), respectiv Okaka (41).

Miercuri
Cagliari - Fiorentina 0-0
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost titular la Cagliari şi a rămas pe teren până în minutul 70, când a fost înlocuit.

Torino FC - AC Milan 0-7
Au marcat: Theo Hernandez (19, 62), Kessie (26 - penalty), Brahim Diaz (50), Rebic (67, 72, 79).

Atalanta Bergamo - Benevento 2-0
Au marcat: Muriel (22), Pasalic (67).

Sampdoria Genova - Spezia 2-2
Au marcat: Verre (32), Keita Balde (80), respectiv Pobega (15, 73).

Inter Milano - AS Roma 3-0
Au marcat: Brozovic (11), Vecino (20), Romelu Lukaku (90), respectiv Mhitarian (31).

Bologna - Genoa 0-2
Au marcat: Zappacosta (13), Scamacca (61 - penalty).

Sassuolo - Juventus Torino 1-3
Au marcat: Raspadori (59), respectiv Rabiot (28), Cristiano Ronaldo (45), Dybala (66).

Lazio Roma - Parma 1-0
A marcat: Immobile (90+5).

Joi este programată partida Crotone - Hellas Verona.

Clasament:
1. Inter Milano 88 puncte (campioană)
2. Atalanta Bergamo 75 p
3. AC Milan 75 p
4. SSC Napoli 73 p
5. Juventus Torino 71 p
6. Lazio Roma 67 p
7. AS Roma 58 p
....
16. Torino FC 35 p
17. Spezia 35 p
18. Benevento 31 p
19. Parma 20 p
20. Crotone 18 p

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.