Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristiano Ronaldo a reușit performanța de a marca în nouă meciuri consecutive din Serie A

Pro Sport
Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus, a reușit performanța de a marca în nouă meciuri consecutive din Serie A. Portughezul a punctat de două ori, din lovituri de la 11 metri, în meciul cu Fiorentina, de duminică, scor 3-0, scrie Mediafax.

Ronaldo a punctat în minutele 40, respectiv 80, aducând un avantaj liniștitor echipei sale. Scorul final, 3-0 pentru Juventus, a fost stabilit de fundașul olandez Matthijs de Ligt, în minutul 90+1.

În urma acestor reușite, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător de la Juventus, după David Trezeguet, în 2005, care înscrie în nouă meciuri consecutive din Serie A, potrivit Opta. Echipele care au încasat gol de la atacantul portughez au fost Sassuolo, Lazio, Udinese, Sampdoria, Cagliari, AS Roma, Parma, Napoli și Fiorentina.

Citește și: Lazio Roma, cu Ştefan Radu titular, a învins cu scorul de 5-1 Spal, în Serie A

De asemenea, în urma meciului cu Fiorentina, atacantul lui Juventus a ajuns la 50 de partide jucate în Serie A, el reușind 40 de goluri și 10 pase decisive.

În clasamentul golgheterilor din prima ligă italiană, Ronaldo se clasează pe locul secund, cu 19 reușite, fiind în spatele lui Ciro Immobile, de la Lazio, care are 23 de goluri marcate în acest sezon.

După victoria cu Fiorentina, Juventus și-a consolidat poziția de lider în Serie A, cu 54 de puncte acumulate în primele 22 de runde, fiind la șase lungimi de Inter Milano, care are un meci mai puțin disputat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.