Cristiano Ronaldo (Al-Nassr) a câştigat derby-ul cu Benzema (Al-Ittihad), în campionatul Arabiei Saudite

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 27-12-2023

Actualizat: 27-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Al Nassr

Al-Nassr, condusă de Cristiano Ronaldo, a surclasat campioana Al-Ittihad, la care joacă fostul său coechipier Karim Benzema, cu scorul de 5-2, marţi, la Jeddah, în deplasare, într-un meci restant din etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Arabiei Saudite.

Ronaldo a înscris două goluri, ambele din penalty (19, 68), primul după un fault comis de Benzema, iar al doilea după o infracţiune a lui Fabinho, care a şi fost eliminat pentru acest lucru. Lusitanul a ajuns la 19 goluri marcate în acest sezon, conform Agerpres.

Senegalezul Sadio Mane a reuşit şi el o dublă pentru Al-Nassr (75, 82), un alt gol fiind semnat de brazilianul Anderson Talisca (38). Golurile gazdelor au fost marcate de marocanul Abderrazak Hamdallah (14, 51).

Benzema, criticat aspru de presa saudită pentru lipsa sa de eficacitate, a rămas cu 9 goluri marcate în acest sezon.

Al-Nassr ocupă locul secund în clasament, la şapte puncte de liderul Al-Hilal, în timp ce Al-Ittihad rămâne pe locul şase, la 22 de puncte de lider.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri