DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cristiano Ronaldo îl vrea pe Sergio Ramos la Juventus

www.agerpres.ro
Sergio Ramos Real Madrid

Sergio Ramos (33 de ani) poate deveni protagonistul celui mai spectaculos transfer din această vară. AS anunţă că fundaşul central al lui Real Madrid este dorit de Juventus. Cel care s-a gândit la această mutare ar fi fost Cristiano Ronaldo, care a rămas în relaţii bune cu Ramos, potrivit Mediafax.

Acum, după ce a aflat că fostul său coleg ar vrea să plece din capitala Spaniei, portughezul încearcă să-l ademenească la Juventus. Ramos a câştigat tot ce se putea cu Real, vrea să plece, dar nu oriunde. E de părere că mai poate duce câteva sezoane la cel mai înalt nivel şi este dispus să facă trecerea la club cu pretenţii pe plan inernaţional. Juventus nu este singura care ar intra în cursa pentru semnătura fotbalistului. Presa iberică scria recent de interesul unor echipe potente financiar, precum Manchester United şi PSG. Gândurile despărţirii l-au năvălit pe Sergio Ramos după ultimul sezon la Real, când echipa a dat greş în toate competiţiile, în Liga Campionilor şi în La Liga.

Citește și: Mircea Rednic: 'Se fac discuţii constructive şi a doua sau a treia zi în ziar apare exact ce s-a discutat'

Ramos a ajuns la Real în 2005, de la Sevilla, pentru 27 de milioane de euro. De atunci, a câştigat nu mai puţin de 20 de trofee. Cele mai importante fiind cele ale Ligii Campionilor, în număr de 4 (2014, 2016, 2017, 2018). Statisticile lui Ramos la Real: 606 meciuri, 84 de goluri şi 39 de pase decisive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.