Cristiano Ronaldo, infectat cu Sars-Cov-2, a fugit din cantonament! Ministrul italian al Sportului: 'A încălcat protocolul sanitar'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-10-2020

Actualizat: 15-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Pro Sport

Cristiano Ronaldo, fotbalistul lui Juventus, a încălcat protocolul sanitar când a părăsit cantonamentul naţionalei Portugaliei şi s-a întors la Torino, a afirmat ministrul italian al Sportului, Vincenzo Spadafora, relatează presa din ţara sa, informează Agerpres.

Testat pozitiv pentru Covid-19 între două meciuri ale Portugaliei din Liga Naţiunilor, atacantul a părăsit cantonamentul echipei reprezentative pentru a reveni la Torino.

Într-o emisiune a postului Rai Radio 1, Vincenzo Spadafora a fost întrebat dacă Ronaldo a încălcat protocolul sanitar. "Da, cred că da, dacă nu au existat autorizaţii specifice din partea autorităţii sanitare", a răspuns ministrul.

Cristiano Ronaldo a fost al treilea jucător al selecţionatei Portugaliei care s-a infectat cu Covid-19 în perioada de două săptămâni rezervată meciurilor echipelor naţionale, după fundaşul Jose Fonte (Lille) şi portarul Anthony Lopes (Lyon).

Fotbaliştii lui Juventus au fost plasaţi în izolare miercuri seară după ce mijlocaşul Weston McKennie a fost testat pozitiv la Covid-19.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri