Cristina Chiriac, președinta CONAF: Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Cristina Chiriac

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuţiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracţie economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproximativ 488 de milioane de lei, potrivit Agerpres.

Organizaţia consideră că actualul regim fiscal poate descuraja angajarea legală a persoanelor care nu pot lucra cu normă întreagă şi propune calcularea contribuţiilor sociale în funcţie de venitul efectiv realizat, precum şi evaluarea unei eventuale aplicări etapizate a reformei.

"Nu putem avea o economie mai puternică doar colectând mai mult de la cei care muncesc deja. Trebuie să creăm şi condiţiile pentru ca mai mulţi oameni să poată munci legal", a declarat preşedintele fondator al CONAF, Cristina Chiriac, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În opinia sa, România reclamă lipsa forţei de muncă, dar examinează prea puţin propriile reguli care pot îngreuna accesul oamenilor la muncă.

"O femeie care revine după câţiva ani de inactivitate poate avea nevoie să înceapă cu patru ore pe zi. Un angajator poate avea nevoie exact de patru ore de muncă. Şi totuşi, în anumite situaţii, fiscalitatea introduce un cost suplimentar calculat prin raportare la o bază mai mare decât salariul efectiv" a mai spus Chiriac.

Preşedintele CONAF a subliniat că revizuirea fiscalităţii contractelor part-time nu trebuie să afecteze măsurile de combatere a muncii subdeclarate, ci să facă distincţia între practicile frauduloase şi angajările legale.

"Nu contest necesitatea combaterii muncii subdeclarate. Contractele part-time fictive afectează concurenţa, bugetul public şi drepturile salariaţilor. Dar o politică fiscală trebuie să poată distinge între fraudă şi o formă legitimă de angajare. Înţeleg constrângerile bugetare. Tocmai de aceea propun să comparăm costul menţinerii regulilor actuale cu efectele unei reforme asupra ocupării şi veniturilor viitoare", a adăugat ea.

Potrivit confederaţiei, angajatorii care încheie anumite contracte cu timp parţial trebuie să suporte diferenţa dintre contribuţiile calculate la venitul efectiv al salariatului şi cele raportate la baza minimă stabilită prin lege. CONAF apreciază că această obligaţie poate introduce costuri suplimentare care limitează oportunităţile de angajare, în special pentru persoanele care revin pe piaţa muncii după perioade de inactivitate.

În susţinerea propunerii, organizaţia invocă raportul OECD Economic Surveys: Romania 2026, potrivit căruia aproximativ 2% dintre femeile şi bărbaţii ocupaţi din România lucrează cu timp parţial. OECD identifică regimul contribuţiilor minime, alături de alte restricţii, printre factorii care limitează flexibilitatea pieţei muncii şi recomandă facilitarea utilizării contractelor part-time.

În aceste context, CONAF propune Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Parlamentului cinci direcţii concrete: revizuirea contribuţiilor minime aplicabile contractelor part-time, evaluarea comparativă a impactului fiscal şi asupra ocupării, combaterea muncii subdeclarate prin controale bazate pe risc, monitorizarea efectelor reformei la 6, 12 şi 24 de luni şi protejarea drepturilor sociale ale salariaţilor.

"România are nevoie atât de disciplină fiscală, cât şi de o bază economică mai largă. Cele două obiective nu trebuie tratate separat.
Reforma fiscalităţii part-time trebuie evaluată prin această perspectivă: câţi oameni noi aduce în economie, ce drepturi le asigură şi ce valoare economică produce pe termen lung", a mai menţionat CONAF.

CONAF a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business. Organizaţia în componenţa sa 33 sucursale, 3 federaţii, 18 patronate, 55 asociaţii şi 15.000 de companii şi peste 245.000 de angajaţi.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri