Noroc sau inspirație, ținerea Congresului sîmbătă, 7 iunie 2014, într-un timp de moleșeală a scenei politice, a făcut ca presa să manifeste interes față de eveniment.
Deși bateria de talibani a consumat multă muniție pentru a-i convinge pe cei peste o mie de delegați să alege în fruntea partidului un viteaz de pe Facebook, Congresul a optat pentru Elena Udrea.
Pentru mine n-a fost o surpriză.
Nu numai pentru că mă număr printre puținii jurnaliști care pariază pe Elena Udrea, și nu azi de ieri, ci din 2005, cînd plecarea de la Cotroceni trecuse pentru mulți drept un hop de destin, dar și pentru că îmi dau seama de importanța crucială a acestei alegeri pentru Traian Băsescu. Nu deoarece ar fi amorezat de Elena Udrea, ci pentru că aceasta e singura care-i poate oferi acest partid după decembrie 2014 ca ambarcațiune pentru a pluti mai departe pe apele politicii autohtone.
Surpriza Congresului, bine gîndită, o dă desemnarea lui Cristian Diaconescu drept candidat pentru prezidențiale.
Am o părere bună despre Cristian Diaconescu.
Prin urmare nu voi trece în revistă avantajele sale în cursa pentru Cotroceni.
Voi remarca însă un lucru:
Cristian Diaconescu de un anumit profil: calm, serios, reținut, fără ceea ce se numește carismă.
Nu e singurul politician de această factură care candidează.
MRU, Mircea Geoană, Klaus Iohannis sunt și ei asemănători lui Cristian Diaconescu.
Dacă se va înscrie în competiție și Teodor Meleșcanu, cum se zvonește, vom remarca imediat:
Toți candidații la Președinție seamănă cu George Maior.
Prietenii știu de ce.
sursa: cristoiublog.ro
Comentează