DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cristoiu reacție pe tema referendumului: Boicotarea e o neghiobie antidemocratică

ion cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu face o analiză pe tema organizării referendumului pentru familie prin care subliniază importanța acestui demers, România fiind pentru prima dată în situația de a da curs unei inițiative cetățenești de modificare a Constituției.

Evenimentul Zilei:

Sîmbătă și duminică poporul român nu e chemat să aprobe prin vot modificarea Constituției în sensul dorit de inițiativa cetățenească, ci dacă articolul 48 trebuie modificat sau dimpotrivă lăsat așa. Desigur, toate sondajele arată că rezultatul e favorabil lui Da. Asta nu înseamnă că referendumul trebuie boicotat cum cer adversarii modificării. Evident, dacă nu se atinge pragul de participare și deci referendumul nu e validat, articolul 48 rămîne neschimbat. Numai că referendumul trebuie să dea seamă de poziția poporului român față de impunerea unei restricții pentru o minoritate prin Constituție. Dacă adepții lui Nu boicotează referendumul există riscul ca, deși prezența nu se realizează, procentajul în favoarea lui Da, singurul care dă imaginea publică, să fie urieșește în favoarea lui Da. Din acest punct de vedere, ar fi nu numai un lucru incorect, deoarece s-ar crea impresia unui popor în rîndul căruia nu s-a manifestat și un electorat cu un alt punct de vedere decît al majorității, dar și un rezultat care nu exprimă adevăratul raport dintre Da și Nu. Ca să nu mai spunem că o validare a Referendumului în condițiile boicotului ar da naștere unui fals. Se va spune că electoratul român a votat zdrobitor în favoarea restricției prin Constituție.
Pe de altă parte prezența la vot va depinde și de alți factori decît boicotul. Există riscul ca o slabă prezență să primească interpretarea falsă că românii nu sînt de acord să se modifice Constituția.
Adepții lui Da susțin conștient sau nu imaginea în plan extern de țară în care căsătoriile între persoane de același sex sînt interzise prin Constituție. Asta e mult mai mult decît interzicerea propriu zisă a căsătoriilor între persoane de același sex.
Biserica ortodoxă și biserica catolică sînt susținătoare fățișe ale participării și a lui Da la referendum. Un eșec al participării sau al lui Da ar fi considerat și pe drept cuvînt un eșec dezastruos al celor două biserici în România. Se explică astfel de ce cele două biserici trebuie să fie în prima linie a bătăliei pentru Da.
Guvernul României nu e inițiatorul, ci organizatorul referendumului. PSD, ca partid de guvernămînt, încearcă să facă din organizare un gest în favoarea Coaliției pentru familie. Nimic mai fals. Guvernul României, Parlamentul era obligat să dea curs inițiativei cetățenești de 3 milioane de semnături. Obligat nu de Biserică, nu de opțiunea pentru familia tradițională, ci de democrație. Pentru prima dată după 1989 România dă curs unei inițiative cetățenești de modificare a Constituției. Dacă participarea e masivă ar fi un succes al inițiativei cetățenești ca instrument democratic și un imbold de apariție și a altor inițiative cetățenești de modificare a Constituției. Sînt astfel multe argumente pentru ca românii să meargă la vot pentru a spune Da sau Nu.
Boicotarea referendumului e o neghiobie antidemocratică. (Mai multe detalii AICI)

Digi24:

Compania Civil Aviation Group SRL a fost declarată câștigătoarea procesului de privatizare a companiei aeriane naționale a Republicii Moldova, Air Moldova.
Civil Aviation Group SRL este formată din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, și a oferit pentru privatizarea Air Moldova prețul de 50 de milioane de lei moldovenești, preluând totodată și obligația datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldovenești, potrivit unui comunicat de presă al Blue Air. Blue Air deține participația majoritară în Civil Aviation Group. Un leu moldovenesc este în jur de 0,24 lei, ceea ce înseamnă că firma moldovenească are datorii de aproximativ 61 milioane euro.
“Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air și ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului. Succesul Blue Air la nivel internațional ne oferă prilejul de a contribui cu experiența noastră la viitorul Air Moldova. Ducem mai departe numele companiei cu încrederea că va deveni mândria tuturor moldovenilor și prima opțiune de călătorie a acestora. Nu în ultimul rând, această dezvoltare aduce beneficii și pentru piața de muncă locală, pentru turism și, la modul general, pentru comunitate”, a declarat Marius Puiu, directorul general Blue Air.
Noul acționariat precizează că menține actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâștigarea încrederii clienților pentru ameliorarea performanțelor comerciale. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Gérard Collomb, ministrul francez de interne, şi-a dat demisia luni seara lui Emmanuel Macron. Preşedintele Republicii i-a refuzat-o însă, scrie ziarul Le Figaro bazându-se pe mărturiile pe care i le-a făcut ministrul. Ce importanţă capătă acest gest, cum a fost el interpretat şi ce reacţii a suscitat?
Refuzul preşedintelui de a accepta demisia ministrului său de interne este un gest foarte puternic. Puternic şi clar faţă de o persoană care a fost printre primele de primplan ale clasei politice care i s-a alăturat în timpul campaniei electorale de acum trei ani. Nu trebuie uitat că Gérard Collomb era încă un baron local, primarul socialist al oraşului Lyon când i s-a alăturat candidatului Emmanuel Macron.
Oraş în care vrea să revină ca să fie reales cu ocazia viitoarelor municipale din 2020. In acest sens, Collomb a declarat în 18 septembrie că va demisiona din postul de ministru de interne, undeva în primăvara-vara viitoare, după europarlamentare. Demisia pe care i-a pus-o acum pe masă şefului său şi pe care acesta a refuzat-o, era deci destinată să apere instituţia pe care o conduce de o probabilă campanie de denigrare căreia i-ar fi căzut ţintă ministrul. Pe scurt, explică Gérard Collomb, el nu doreşte ca ministerul său – ultrasensibil în contextul securitar actual – să fie destabilizat de o decizie politică foarte personală, aceea de a dori revenirea la primăria oraşului Lyon.
Lucru rar în clasa politică franceză – şi nu numai – gestul lui Collomb este mai degrabă unul onest şi responsabil, coerent cu prinicipiile respectivului care refuză deci să facă o campanie pentru municipale pe banii ministerului pe care-l conduce.
De cum şi-a anunţat decizia de a demisiona anul viitor, au început speculaţiile privind succesorul său. Toată lumea – palatul Elysée, cabinetul premierului, opoziţia conservatoare şi în particular cercul lui Nicolas Sarkozy, foarte activ în sectorul poliţienesc – „testează, avansează nume” mai mult sau mai puţin sonore.
Cum puţină lume îşi imaginează să situaţia actuală poate continua până anul viitor, Gérard Collomb a decis deci să-şi prezinte de pe acum demisia. Un gest respins de Emmanuel Macron. Asta nu-l împiedică pe ministru să insiste şi să spună ziaristului de la Figaro că „demisia mea stă mai departe la dispoziţia preşedintelui”. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.