Departamentul de Justiţie al Statelor Unite va face apel împotriva deciziei unui judecător federal care a blocat citaţiile emise către Rezerva Federală în cadrul anchetei penale care îl vizează pe preşedintele instituţiei, Jerome Powell, transmite CNBC.
Procurorul federal al Districtului Columbia, Jeanine Pirro, a calificat hotărârea drept ”scandaloasă”, anunţând imediat după publicarea deciziei că guvernul va contesta verdictul în instanţă.
Judecătorul federal James Boasberg a decis că citaţiile emise de marele juriu către Rezerva Federală nu au avut un scop legitim, afirmând că există ”dovezi abundente” că demersul procurorilor ar fi fost menit să exercite presiuni asupra lui Powell, conform News.ro.
Potrivit magistratului, investigaţia ar fi fost folosită pentru a-l determina pe şeful Fed fie să cedeze presiunilor politice privind reducerea dobânzilor, fie să demisioneze pentru a face loc unui alt conducător al băncii centrale.
Pirro a respins aceste concluzii şi a susţinut că decizia instanţei este lipsită de bază legală, afirmând că ”Jerome Powell este acum acoperit de o formă de imunitate”.
Apelul Departamentului Justiţiei vine într-un moment în care disputa privind politica monetară a Rezervei Federale se suprapune peste tensiuni politice legate de nivelul dobânzilor. Preşedintele Donald Trump a cerut în repetate rânduri reducerea mai rapidă a ratelor, solicitare respinsă până acum de conducerea Fed.
Situaţia este complicată şi de conflictul din Orientul Mijlociu, care a dus la creşterea preţurilor energiei şi a determinat oficialii băncii centrale să adopte o poziţie mai prudentă privind relaxarea politicii monetare.
Declaraţiile recente ale oficialilor Fed indică o abordare rezervată faţă de noi reduceri de dobândă, cu excepţia guvernatorilor Stephen Miran şi Christopher Waller, care au susţinut necesitatea unor dobânzi mai mici.
Pieţele financiare au amânat deja aşteptările privind reducerile de dobândă până spre finalul anului. Înainte de escaladarea conflictului cu Iranul, investitorii anticipau cel puţin două scăderi ale ratelor în 2026.




























Comentează