Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul Legii bugetului pe 2016, iar apoi l-a trimis la Parlament. Acolo au apărut primele critici violente.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, după adoptarea unui calendar accelerat privind bugetul pe 2016 în Parlament, că este nemulţumit de ritmul rapid în care se va lucra, fiind o "performanţă de Guinnnes Book of Records", care decredibilizează Legislativul.
Citește și: Primul greu a picat: Pe cine au reținut procurorii
"Cred că este o performanţă de Guinness Book of Records (Cartea Recordurilor - n.r.), cea mai scurtă dezbatere pe buget din istoria parlamentarismului. Nu am fost de acord cu acest calendar şi am şi făcut comentarii pe care le găsiţi înregistrate în stenograme", a afirmat Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii celor două Camere ale Parlamentului. Liderul ALDE s-a declarat "nemulţumit" de procedura accelerată, afirmând că bugetul este discutat în mod "superficial" şi "neserios" în Parlament.
Citește și: PNL suferă pierderi importante: Un număr uriaș de primari nu trec testul de integritate
"Suntem pe aceeaşi linie de comportament în Parlament care duce la decredibilizarea acestei instituţii. O transformăm într-o instituţie de decor care face lucrurile pentru ochii lumii", a mai spus preşedintele Senatului. Conducerea Parlamentului a decis, miercuri seară, ca dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2016 să înceapă vineri dimineaţă, în comisiile de specialitate, urmând ca acestea să lucreze şi în weekend, şi a programat votul final în plenul reunit al celor două Camere pentru miercuri.
Citește și: Detonare în Dosarul Microsoft: Declarații ȘOCANTE date azi în fața judecătorilor
Astfel, potrivit calendarului aprobat miercuri de către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat vor putea fi depuse deja începând de miercuri seară, termenul final fiind joi, la ora 20.00. În cursul nopţii de joi, amendamentele senatorilor şi deputaţilor vor fi centralizate, astfel încât dezbaterile în comisiile de specialitate ale Parlamentului vor putea începe vineri dimineaţă. Aceste comisii vor aviza fiecare ordonator de credite în parte (ministere şi instituţii) în cursul zilei de vineri, la şedinţe urmând să participe şi miniştrii Cabinetului Cioloş.
Vezi şi: Vizat de DNA, 'Prinţul' Paul Lambrino a ajuns de urgenţă la spital / FOTO
Calendarul aprobat este unul accelerat, astfel încât tot de vineri a fost programată şi prima şedinţă a Comisiilor reunite de buget-finanţare, care vor dezbate proiectul de buget în ansamblu. Potrivit deciziei Birourilor Permanente reunite, Comisiile de buget-finanţe vor începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 10.00, discuţiile cu fiecare ordonator de credite în parte, fiind aşteptaţi miniştrii şi şefii de instituţii. Dezbaterile punctuale asupra bugetelor fiecărui ordonator de credite vor dura, potrivit calendarului, până duminică seară. Luni, dezbaterile vor continua cu proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale. Tot luni este programată şi o nouă şedinţă a conducerii Parlamentului, pentru convocarea plenului reunit, care va lucra asupra bugetului începând tot de luni. Potrivit calendarului, votul final este aşteptat miercuri, în jurul prânzului, scrie adevarul.ro
Citeşte şi: Captură de senzaţie a oamenilor legii: Au 'săltat' opt primari într-o zi
Comentează