Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza energetică din Europa a creat panică în rândul cumpărătorilor asiatici de gaze

economedia.ro
energie electrica curent bec

Problemele în aprovizionarea cu energie din Europa au creat panică în rândul cumpărătorilor asiatici de gaze, astfel că importatorii din Japonia şi până în India sunt dispuşi să plătească preţuri record pentru a-şi asigura livrările, transmite Bloomberg.

Toată această fugă pentru achiziţionarea de gaze naturale nu se va calma prea curând, având în vedere că temperaturile vor scădea precum şi problemele de aprovizionare cu energie care există la nivel mondial. Tendinţa de apreciere globală a preţurilor este aşteptată să continue pe parcursul iernii, atunci când cererea din emisfera nordică atinge nivelul de vârf, alimentând inflaţia şi punând în pericol o revenire economică fragilă.

"Asia este puţin panicată pentru că anul trecut a avut o iarnă foarte aspră", spune Ogan Kose, director la Integrated Gas at Accenture. Potrivit acestuia, cumpărătorii se pregătesc pentru o nouă iarnă dificilă şi vor să se asigure că au suficiente stocuri şi de aceea plătesc preţuri mai mari.

Acest lucru este cel mai evident pe piaţa gazelor naturale lichefiate. Miercuri, firmele Tohoku Electric Power Co., din Japonia, şi Gail India Ltd., din India, au cumpărat GNL cu livrare în lunile noiembrie şi decembrie la preţuri care sunt la cel mai ridicat nivel pentru această perioadă a anului, susţin traderii din apropierea acestui dosar.

Unul dintre motivele pentru aceste achiziţii are legătură cu creşterile înregistrate săptămâna aceasta de preţul gazelor naturale în Europa şi cu temerile că această creştere se va extinde şi asupra preţurilor spot la GNL, care sunt deja la cel mai ridicat nivel pentru această perioadă, informează Agerpres.ro.

În ultimele săptămâni, tranzacţiile pe piaţa de GNL din Asia-Pacific au fost modeste, din cauza preţurilor volatile, însă riscurile cu privire la noi creşteri de preţ în Europa ar putea determina şi mai mulţi importatori asiatici să revină pe piaţa spot. Între timp, utilizatorii finali din Asia au optat pentru varianta creşterii livrărilor via contracte mai ieftine pe termen lung legate de preţul petrolului sau au oprit complet achiziţiile de pe piaţa spot mizând pe faptul că preţurile vor scădea, lucru care nu s-a întâmplat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.