Autorităţile din regiunea rusă Murmansk, situată aproape în întregime în regiunea arctică, au declarat duminică starea de urgenţă din cauza întreruperilor de curent la scară largă, informează EFE, citat de Agerpres.
"În ciuda faptului că au lucrat non-stop, specialiştii de la Rosseti (compania naţională de electricitate) nu au reuşit să restabilească alimentarea cu curent electric", a declarat Andrei Cibis, guvernatorul oraşului Murmansk, pe Telegram.
El a explicat că topografia regiunii şi "condiţiile meteorologice nefavorabile" împiedică şi întârzie soluţionarea, forţând autorităţile să se bazeze pe companii private.
Temperaturile au oscilat duminică în jurul valorii de minus 12 grade Celsius, dar se prognozează că vor scădea până la circa minus 24 de grade Celsius săptămâna viitoare.
Vineri, nu mai puţin de cinci stâlpi de înaltă tensiune au fost doborâţi de rafale puternice de vânt, la circa şapte kilometri de Murmansk, ceea ce a obligat autorităţile să comande echipamente noi din Karelia învecinată şi din Leningrad.
Cibis a declarat sâmbătă că stâlpii - dintre care doi erau în funcţiune din 1966 - nu au suferit daune majore, dar că reparaţiile vor dura "cel puţin o zi".
Drept urmare, locuitorii din capitala regiunii şi din oraşul Severomorsk, unde se află Flota Nordului, s-au confruntat cu pene de curent şi sistarea încălzirii.
Autorităţile i-au sfătuit pe locuitori să limiteze utilizarea dispozitivelor electronice şi să meargă la şcoli şi săli de sport amenajate de guvern pentru a-şi încărca telefoanele şi a încălzi apa şi mâncarea.





























Comentează