Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza microcipurilor lovește puternic în România: Dacia și Ford au redus drastic producția

fabrica dacia

Producţia de automobile a scăzut cu 50% la nivelul lunii septembrie la puţin peste 29.000 de maşini Dacia şi Ford, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Producţia Dacia a scăzut cu 40% în septembrie la aproape 22.000 de maşini, în timp ce la Ford declinul a fost mai puternic, de 67%, la aproape 7.200 de unităţi. Septembrie este cea de-a patra lu­nă din acest an în care s-au înre­gistrat scăderi de producţie faţă de perioada similară din 2020, informează Mediafax.

La nivelul primelor nouă luni ale acestui an s-au produs 315.000 de maşini, în creştere cu 3% faţă de perioada similară din 2020. Creşterea mai mare o are Dacia, de 7% la aproape 194.500 de unităţi, în timp ce uzina Ford a punctat o scădere din cauza încetinirii puternice din septembrie.

Dacă în 2020 producţia a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19, în 2021 industria este afectată de lipsa componentelor electronice - din cauza aceasta mulţi constructori aleg acum să livreze maşini fără anumite componente precum sisteme de navigaţie, faruri inteligente, sisteme multimedia pen­tru scaunele din spate.

Mai mult, pe fondul creşterii cererii dar a scăderii producţiei timpul de aşteptare pentru un automobil nou a crescut la aproape un an în cazul anumitor branduri. De asemenea şi preţurile au crescut atât în cazul maşinilor noi cât şi în cazul second-hand.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.