Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este închisă, iar orice navă care va încerca să tranziteze această rută strategică se va confrunta cu „măsuri dure”, potrivit presei de stat.
Decizia a avut deja efecte imediate asupra transportului maritim. Trei nave de transport containere, aparținând unor naționalități diferite, au fost nevoite să se întoarcă din drum după ce au primit avertismente.
Autoritățile iraniene au transmis că transportul maritim „către și dinspre porturile aliaților și susținătorilor inamicilor israelo-americani” este interzis prin orice coridor sau către orice destinație, scrie Independent.
Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul și gazele la nivel mondial, a rămas în mare parte blocată de la izbucnirea ostilităților.
Escaladare militară în regiune
Situația tensionată vine în contextul în care Donald Trump analizează trimiterea a încă 10.000 de militari în Orientul Mijlociu, potrivit unui raport publicat de The Wall Street Journal.
Forțele ar urma să fie dislocate în apropierea Iranului și a insulei Kharg, un important punct de export petrolier din Golful Persic.
Semnale de dialog, în ciuda tensiunilor
În pofida escaladării, ministrul de externe al Germania a declarat că SUA și Iranul au purtat negocieri indirecte, iar reprezentanții celor două părți ar urma să se întâlnească în curând în Pakistan.
Donald Trump a anunțat că va prelungi termenul-limită acordat Teheranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, avertizând că, în caz contrar, Iranul s-ar putea confrunta cu distrugerea instalațiilor sale energetice.
Anterior, Iranul a respins o propunere americană în 15 puncte pentru încheierea conflictului, considerând-o nedreaptă.




























Comentează