Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza penitenciarelor: Închisori din aer

gratii

Ministrul Raluca Prună a declarat nu are de gând să propună o grațiere în masă.

Pe termen mediu există o soluție mai puțin generoasă decât grațierea și mai ieftină decât construirea de noi penitenciare. Și anume, folosirea de mijloace electronice de monitorizare.

Deocamdată acestea pot fi folosite în cazul arestului la domiciliu, fără să fie obligatoriu. Majoritatea cazurilor sunt monitorizate de polițiști individuali care se deplasează la domiciliul „clienților” o dată pe zi. Ceea ce, să fim sinceri, nu pare a fi cea mai sigură metodă.

Ce poți face cu o brățară electronică de monitorizare

Tot felul de lucruri. Poți de exemplu să monitorizezi dacă arestatul stă pe traseul casă-serviciu. Dar ele pot fi folosite și în cazul celor eliberați condiționat. Ai fost condamnat pentru pedofilie? Brățara te poate ține departe de școli, parcuri și alte lucruri frecventate de copii. Ai obiceiul să violezi fete în câmp? Brățara te poate ține numai în localități și pe drumurile principale. Ai un temperament vulcanic la băutură? Brățara te poate ține departe de localurile de consumație publică. Altfel spus, condițiile de eliberare condiționată pot fi mult mai specifice.

Asta înseamnă că și re-educarea se poate face în condiții mai bune. Dacă judecătorul te pune să participi la cursuri de control al mâniei, brățara se poate asigura că nu semnează cineva de prezență în locul tău.

Brățara poate fi utilă inclusiv pentru monitorizarea generală a celor predispuși la recidivă. Nu îi interzici eliberatului condiționat să se ducă nicăieri, dar statul poate verifica în orice moment dacă acesta a fost în zonă la ora și locul unei infracțiuni.

Mai interesant, o brățară îți poate monitoriza și unele funcții ale organismului. De exemplu, nu glumesc, nivelul de alcool în sânge (pe baza unor variații de temperatură). Imaginați-vă un sistem în care brățara știe simultan că ai băut și că te deplasezi cu viteză. Un sistem semi-automat poate verifica pe camerele de pe șosea cine conduce mașina în acre te afli. Dacă munca în folosul comunității constă în plantarea de copaci, brățara poate veridica dacă ți-a crescut pulsul.

De la un moment încolo, nivelul de supraveghere începe să semene a totalitarism. Dar trebuie să ținem cont că este vorba de oameni care ar accepta limitările în numele unei detenții preventive mai ușoare sau a unei eliberări mai rapide.

La ce ar folosi brățările de monitorizare

În cazul ordinelor de restricție, o aplicație pe telefonul pății amenințate cuplată cu o brățară atașată părții care amenință ar putea spune clar în ce măsură condițiile ordinului sunt respectate.

În stadiul arestării preventive, brățările ar oferi condiții mai umane și demne unor oameni care, în definitiv, nu au fost condamnați. Nu ar mai fi nevoie (în vasta majoritate a cazurilor) să porți încătușat arestatul preventiv: brățara s-ar asigura că nu are unde să scape. Condițiile arestului la domiciliu sau ale arestații preventive ar putea fi stabilite mult mai fin. O folosire a acestora se poate imagina și în cazul închisorilor cu potențial de revoltă, ca alternativă la camerele video.

Dar, mai ales, ele ar putea schimba condițiile eliberării condiționate. Comisia de eliberare ar putea stabili condiții mai bune atât pentru apărarea societății de cel eliberat cât și pentru reeducarea acestuia. Tehnic, se pot imagine și soluții punitive, cum ar fi să stea într-un anume loc în fiecare zi (deși mă îndoiesc că este în spiritul legislației românești).

Înarmată cu aceste mijloace, Comisia de eliberare poate da drumul mai devreme deținuților, pentru că aceștia iau închisoarea cu ei. Se plimbă prin societatea oamenilor liberi dar nu pot face parte cu totul din ea pentru că îi separă un zid de aer și unde radio.

Și nici nu este foarte scump. Pe Ali Express o asemenea brățară poate fi cumpărată cu 112 dolari. E drept că nu părea foarte bine protejată, dar oricât ar costa o brățară bună... nu este o avere.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.