Rusia 'nu are nimic de a face' cu scandalul politic din Austria, unde difuzarea unei înregistrări video compromiţătoare pentru liderul naţionalist Heinz-Christian Strache a dus la căderea coaliţiei aflate la putere, afirmă luni Kremlinul, citat de AFP potrivit Agerpres.
'Este o istorie cu care nu avem nimic de a face şi care nu poate avea nimic de a face cu noi', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu privire la înregistrarea video respectivă.
Difuzarea vineri a acestei înregistrări în care Strache şi unul dintre locotenenţii săi vorbesc cu o interlocutoare care se prezintă drept nepoata unui oligarh rus a declanşat un seism politic în Austria. Ei evocă în special acordarea unor contracte publice austriece în schimbul unui sprijin financiar.
În urma scandalului, Strache s-a retras de la conducerea Partidului Libertăţii din Austria (FPOe), dar şi din postul său de vicecancelar în guvernul cancelarului Sebastian Kurz.
'Nu pot emite păreri despre apariţia acestei înregistări video, deoarece aceasta nu are nimic de a face cu Rusia, nici cu preşedintele, nici cu guvernul. Nu ştim cine este această femeie, dacă ea este de naţionalitate sau de origine rusă', a adăugat Peskov.
Oligarhul Igor Makarov, a cărui presupusă nepoată ar fi protagonista înregistrării, a declarat duminică pentru ediţia rusă a revistei Forbes că 'a fost singurul copil la părinţi' şi că nu o cunoaşte pe femeia din înregistrare.
Criza politică din Austraia - Kremlinul dă asigurări că nu este implicat
Explorează subiectul
Articole Similare

56
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
56

1.645
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
1.645

82
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
82

1.819
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
1.819

90
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
90

136
Cancelarul Merz este presat să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu cazul Epstein
136

6.397
BREAKING SUA se pregătesc de marele război împotriva Iranului: Își retrag personalul de la ambasada din Israel
6.397

2.580
Rusia anunță un armistițiu în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa
2.580

2.405
Iranul încearcă să anticipeze următoarea mișcare a lui Donald Trump cu ajutorul Venezuelei
2.405

94
Un adjunct al directorului general Gazprom Neft a fost reținut sub suspiciunea de luare de mită
94

4.244
Înfrângere de proporții pentru Keir Starmer: Premierul a pierdut în propriul fief, iar Guvernul se clatină serios
4.244

114
Comandantul Gărzii Naționale: Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă
114

2.883
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
2.883
















Comentează