Preşedintele camerei inferioare a parlamentului austriac, Wolfgang Sobotka, a stabilit data de luni, 27 mai, pentru supunerea la vot a unei moţiuni de neîncredere prezentate de opoziţie împotriva cancelarului conservator Sebastian Kurz, a cărui poziţie a fost slăbită de plecarea din executiv a foştilor săi parteneri de coaliţie, Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta), în urma scandalului 'Ibiza-gate', transmite AFP potrivit Agerpres
Wolfgang Sobotka, membru, ca şi Sebastian Kurz, al Partidului Poporului (OeVP), a precizat că a considerat preferabil, 'pentru a avea o discuţie calmă şi factuală', ca moţiunea să fie examinată după scrutinul european de duminică.
După prăbuşirea coaliţiei între conservatori şi extremiştii de dreapta în urma unei înregistrări video compromiţătoare pentru liderul FPOe, vicecancelarul Heinz-Christian Strache, criza politică se amplifică în Austria şi îi ameninţă acum poziţia tânărului cancelar Sebastian Kurz, în vârstă de 32 de ani.
Moţiunea a fost depusă de un mic partid ecologist, Jetzt (Acum), dar social-democraţii şi Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) nu au exclus să o susţină, ceea ce le-ar permite să constituie o majoritatea pentru a determina căderea şefului guvernului înaintea alegerilor legislative anticipate anunţate pentru luna septembrie.
Mai mult chiar, ministrul de interne demis, Herbert Kickl, citat de cotidianul austriac Oesterreich, a declarat marţi că Partidul Libertăţii va susţine un eventual vot de neîncredere în cancelarul Kurz.
Legislativele anticipate au fost convocate de Kurz după publicarea, vineri, în presa germană a unor extrase dintr-o înregistrare video în care Strache, filmat cu camera ascunsă într-o vilă de la Ibiza în 2017, promitea contracte publice în schimbul sprijinului electoral pe care i l-ar fi acordat o pretinsă nepoată a unui oligarh rus.
Scandalul, care bulversează scena politică din Austria cu câteva zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a provocat demisia lui Strache din toate funcţiile, iar ulterior plecarea tuturor celorlalţi miniştri ai FPOe din guvern.
Mai mulţi responsabili ai opoziţiei afirmă că şeful guvernului trebuie la rândul lui să-şi depună mandatul înaintea alegerilor anticipate.
'Vrem ca întregul guvern de tranziţie să fie format din experţi, întrucât considerăm că doar această soluţie poate aduce încredere şi stabilitate în această etapă dificilă', au indicat marţi social-democraţii din SPOe
Criza politica din Austria - Cancelarul Sebastian Kurz se va confrunta cu o moțiune de cenzură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează