Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza politică din Tunisia se amplifică. Preşedintele Saied dizolvă parlamentul, la opt luni după ce l-a suspendat

Middle East online
Kais Saied

Preşedintele tunisian Kais Saied a anunţat miercuri dizolvarea parlamentului, la opt luni după ce l-a suspendat pentru a-şi asuma depline puteri în iulie 2021, notează AFP prealuat de agerpres.

Kais Saied a făcut anunţul în cursul unei şedinţe a Consiliului naţional de securitate pe care a prezidat-o, la câteva ore după ce numeroşi parlamentari au sfidat suspendarea parlamentului, organizând o sesiune virtuală în cadrul căreia au votat pentru anularea măsurilor excepţionale decise de atunci de preşedinte.

"Anunţ astăzi, în acest moment istoric, dizolvarea Adunării reprezentanţilor poporului pentru a păstra statul şi instituţiile acestuia şi pentru a păstra poporul tunisian", a declarat Kais Saied într-o înregistrare video difuzată de preşedinţie.

După luni de blocaj politic, Kais Saied, ales la sfârşitul lui 2019, şi-a asumat puterile depline la 25 iulie prin demiterea prim-ministrului şi suspendarea parlamentului dominat de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha, inamicul său politic.

La 22 septembrie, şeful statului şi-a oficializat prerogativele depline prin "măsuri excepţionale" care prelungesc suspendarea parlamentului. De asemenea, îi permit să legifereze prin decret, să prezideze guvernul şi să modifice legi.

Miercuri, 120 de deputaţi tunisieni au sfidat suspendarea parlamentului organizând o sesiune virtuală în cursul căreia au votat pentru anularea măsurilor excepţionale decise de Kais Saied de la 25 iulie.

La apelul Biroului Adunării reprezentanţilor poporului (ARP), organism care reuneşte preşedinţia parlamentului şi reprezentanţi ai partidelor care au deputaţi, 120 de parlamentari (din totalul de 217) au participat la această şedinţă online, prezidată de Tarek Fertiti, vicepreşedinte al parlamentului, independent.

Preşedintele ARP, Rached Ghannouchi, şi lider al partidului Ennahdha, nu a participat la această sesiune plenară.

În cele din urmă, 116 deputaţi au votat în favoarea unui proiect de lege care să anuleze măsurile excepţionale luate de Kais Saied, care, spun ei, blochează procesul democratic şi instaurează puterea unui singur om în ţara în care s-a născut Primăvara Arabă.

Deputaţii, printre care aleşi ai Ennahdha şi independenţi, au cerut, de asemenea, organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate pentru a ieşi din criza politică şi social-economică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.