Cererea Croaţiei de aderare la spaţiul de liberă circulaţie Schengen ar putea fi luată în considerare separat de "pachetul" de solicitări ale României şi Bulgariei, ale căror candidaturi sunt blocate de mai mulţi ani, a relatat joi cotidianul croat Vecernji List, citat de agenţia de presă HINA, scrie AGERPRES.
Croaţia a îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru aderare, iar acum trebuie luată o decizie politică unanimă, de către toate statele membre ale Spaţiului Schengen, ce cuprinde 26 de state europene între care s-a renunţat oficial la prezentarea de paşapoarte şi alte forme de control, la graniţele interne, scrie Vecernji List.
Potrivit ziarului croat, au circulat informaţii că aderarea Croaţiei la Schengen ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a acestui an.
Principalul avantaj al Croaţiei este că, în termeni geopolitici, nu se află în apropierea marilor generatori de migraţie ilegală. Or, aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen ar însemna crearea unei legături terestre directe între graniţa Turciei şi restul Uniunii Europene, adică acele ţări privite ca destinaţii favorite pentru imigranţii ilegali, notează Vecernji List.
Celălalt avantaj al Croaţiei îl reprezintă turismul: italienii, slovenii, cehii ar prefera să poată trece graniţa mai lejer, fără controale, când călătoresc către şi dinspre Croaţia, menţionează ziarul citat.
Croaţia ar putea fi admisă în Schengen înaintea Bulgariei şi României (presă)
Articole Similare

446
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
446

1.808
Americanii au acționat chirurgical: Au decapitat toată conducerea armatei iraniene, inclusiv șeful Statului Major și ministrul Apărării
1.808

47
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică din Iran anunţă o reuniune extraordinară luni
47

3.602
Creierul din spatele atacului împotriva Iranului: Ali Khamenei a fost lucrat din interior. Un om al regimului a trădat și a dat informații precise CIA
3.602

1.478
VIDEO Furie la Bagdad: Manifestanți pro-iranieni au forțat perimetrul din jurul ambasadei SUA
1.478

3.611
O nouă serie de explozii. Dubai a fost atacat de la primele ore ale dimineții
3.611

4.131
Iranul vrea să pună în aplicare ”Planul B”: Scenariul pregătit pentru a supraviețui eliminării Ayatollahului Ali Khamenei
4.131

2.540
Cine a fost Ali Khamenei şi cum a ajuns la putere
2.540

4.890
Donald Trump s-a enervat teribil, când a văzut amenințările Iranului: Îi vom lovi cu o forță nemaivăzută în istorie!
4.890

5.798
Războiul din Orientul Mijlociu explodează: moartea lui Khamenei declanșează sărbătoare și violență în stradă, pe măsură ce conflictul armat escaladează. Avertismentul lui Trump
5.798

2.790
Analiză alarmantă: conflictul dintre SUA, Israel și Iran poate destabiliza grav economia mondială
2.790

1.000
Trump și războaiele: Ce atacuri militare a ordonat președintele SUA în cel de-al doilea mandat
1.000

7.426
Cutremur la vârful regimului de la Teheran: confirmarea oficială că și șeful Gărzii Revoluționare a fost ucis
7.426

















Comentează