Crucea Roşie Română derulează o campanie de informare privind prevenţia îmbolnăvirii de COVID-19, finanţată de United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
Campania a debutat în luna octombrie cu mai multe sesiuni de informare şi instruire a 470 de voluntari din 44 de filiale ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din ţară, informează un comunicat de presă al organizaţiei transmis marţi AGERPRES.
Începând cu data de 16 noiembrie, se desfăşoară o caravană de educaţie pentru sănătate atât prin sesiuni destinate elevilor, fizic şi online, cât şi prin deplasarea efectivă în comunităţi aflate în risc de infectare şi informarea directă a membrilor acestora.
Un număr de 23.500 de elevi din 40 de judeţe şi patru sectoare ale Capitalei vor participa, timp de patru luni, la sesiuni de educaţie pentru sănătate şi suport emoţional atât în şcoli, cât şi în sistem online.
Totodată, 188.000 de adulţi, în special din mediul rural sau din comunităţi aflate în risc de infectare, vor primi informaţii despre prevenţia îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, precum şi sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu COVID-19 şi despre modalităţile de reducere a stresului provocat de aceasta.
Un număr de 8.122 de familii nevoiaşe vor beneficia de pachete cu produse de igienă.
Crucea Roşie derulează o campanie de informare privind prevenţia îmbolnăvirii de COVID-19
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

4
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
4

1.139
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
1.139

1.391
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
1.391

1.934
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
1.934

13
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
13

48
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
48

7.204
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
7.204

73
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
73

44
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
44

28
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
28

47
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
47

2.273
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
2.273

4.369
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
4.369
















Comentează