Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Crucea Roşie Română a deschis un centru multicultural pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina

crucea rosie
Centrul multicultural va aborda un tip de asistenţă umanitară integrată, adică se vor desfăşura activităţi care vizează acoperirea nevoilor urgente şi de bază ale persoanelor aflate în dificultate, cum ar fi mese calde, servicii de sănătate şi sprijin psihosocial, precum şi ateliere tematice pentru copii şi părinţi, cursuri de limba română şi engleză, dar şi alte activităţi de pregătire pentru viaţă, precizează organizaţia într-un comunicat transmis AGERPRES.

Centrul multicultural va fi deschis de luni până vineri, între orele 10,00 şi 18,00. Beneficiarii vor avea acces la serviciile oferite de centru în urma unei programări.

"După cinci luni de conflict, persoanele care au fost strămutate din Ucraina au nevoie din ce în ce mai mult de asistenţă umanitară pe termen mai lung. Crucea Roşie Română (CRR), cu sprijinul Crucii Roşii Naţionale din Republica Coreea (KNRC), a inaugurat astăzi un centru multicultural pentru a răspunde nevoilor crescânde ale copiilor şi adulţilor afectaţi de conflict şi pentru a oferi sprijin durabil cetăţenilor români cu o situaţie socio-economică dificilă. Pe măsură ce criza umanitară din Ucraina evoluează, am observat că persoanele care vin în România nu sunt doar în tranzit, ci şi în căutarea unui loc de şedere pe termen mediu şi lung, în special în oraşele mari, aşa cum este Bucureştiul. Am creat un spaţiu de sprijin pentru persoanele profund afectate de criza din Ucraina, oferindu-le oportunităţi care să le ajute să se integreze în comunităţile locale şi să devină membri activi ai acestora", a declarat Ioan-Silviu Lefter, directorul general al CRR.

La rândul său, Kwangho Woo, director general al Biroului de Cooperare Internaţională din cadrul Crucii Roşii Coreene, a declarat că a văzut o mare oportunitate prin acest nou proiect, pentru crearea unui spaţiu prietenos unde copiii şi adulţii care au fugit din Ucraina să poată socializa cu alte persoane din comunităţile locale, unde pot învăţa abilităţi esenţiale pentru o integrare mai uşoară în România

"Crucea Roşie Naţională din Republica Coreea recunoaşte expertiza deosebită pe care Crucea Roşie Română o deţine în gestionarea acestor centre şi ne angajăm să sprijinim această iniţiativă minunată. Pe baza acestei iniţiative de cooperare, cele două Societăţi Naţionale vor consolida parteneriatul pentru a îndeplini misiunea umanitară a Mişcării de Cruce Roşie.", a declarat Kwangho Woo.

De la escaladarea conflictului din Ucraina, CRR a asistat în mod activ cetăţenii ucraineni în aproximativ treizeci de judeţe - de la acordarea de sprijin în punctele de frontieră, în gări şi centre de cazare temporare cu alimente, kituri de igienă, îmbrăcăminte, cartele SIM şi alte articole esenţiale şi până la furnizarea de asistenţă financiară directă pentru 53 de mii de persoane, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC). Potrivit UNHCR, se estimează că aproximativ 88.400 de persoane care au fugit din Ucraina au rămas în România, unele persoane călătorind periodic în şi din ţară, potrivit sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.