Crucea Roşie Română marchează, sâmbătă, Ziua Mondială de Prim Ajutor, moment în care pune accent pe învăţarea şi acordarea primului ajutor la orice vârstă, potrivit Agerpres.
"Cunoştinţele de acordare a primului ajutor abilitează oamenii să salveze vieţi şi ajută la recuperarea după o boală sau un accident, sporeşte capacitatea unei persoane de a lua măsuri rapide pentru a reduce sau stabiliza leziunile grave şi pentru a îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale unei victime. Totodată, abilităţile de acordare a primului ajutor îi învaţă pe oameni cum să-şi păstreze calmul în caz de urgenţă precum şi bunătatea şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi", arată un comunicat al Crucii Roşii transmis AGERPRES.
Crucea Roşie Română furnizează cursuri de prim ajutor de 146 de ani fără întrerupere. Cursurile de prim ajutor desfăşurate de Crucea Roşie Română au acoperire naţională şi certificare europeană. În 2021, un an în care cursurile pentru al doilea an consecutiv s-au desfăşurat în cea mai mare parte în regim online din cauza restricţiilor pandemiei COVID-19, organizaţia a instruit peste 32.000 de persoane în acordarea primului ajutor, dintre care 4.950 copii şi 24.531 adulţi.
Ziua Mondială de Prim Ajutor recunoaşte rolul important pe care îl au la nivel mondial Societăţile Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie în furnizarea de formare în domeniul acordării primului ajutor de calitate, ca o modalitate de consolidare a capacităţii oamenilor de a răspunde în situaţii de accident sau boală.
Crucea Roşie Română marchează, sâmbătă, Ziua Mondială de Prim Ajutor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

245
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
245

463
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
463

618
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
618

1.033
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.033

1.822
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.822

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

42
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
42

2.833
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.833

4.098
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.098

13
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
13

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

1.472
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.472

499
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
499
















Comentează