Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CS Universitatea Craiova susține că deține palmaresul și marca

Inquam Photos / George Calin
galerie craiova

După decizia Curţii de Apel de la Timişoara, prin care nu li se recunoştea celor de la CS Universitatea palmaresul Universităţii Craiova, clubul din Liga 1 a replicat, invocând o hotărâre a instanţei supreme din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privitoare la marcă şi palmares, scrie Mediafax.

CSU spune că oricum hotărârea de la Timişoara nu priveşte noua echipă a lui Adrian Mititelu, care se află în Liga a 3-a, ci doar fosta echipă a acestuia, aflată în faliment, ar putea avea pretenţii în acel proces.

Comunicatul CS Universitatea Craiova:

„Deşi am mai lămurit chestiunea privitoare la palmaresul Ştiinţei în cel puţin trei rânduri (aici, aici şi aici), o facem şi a patra oară, în speranţa că mass media şi publicul vor înţelege corect faptele.

Clubul Universitatea Craiova începe prin a reaminti atât publicului cât şi presei sportive că hotărârea Curţii de Apel Timişoara nu are nici o legătură cu noul SRL înscris în Liga a III-a de personajul de tristă amintire din istoria oraşului. Singura entitate juridică ce ar putea ridica eventuale pretenţii este societatea aflată în faliment la Tribunalul Braşov.

Mai mult, hotărârea Curţii de Apel Timişoara nu are legătură nici cu elucubraţiile aceluiaşi personaj. Instanţa a spus doar că palmaresul nu este material, că nu poate fi evaluat şi nici nu este transmisibil, fapt consemnat şi de deciziile luate în cazurile Rapid, Oţelul Galaţi sau Farul Constanţa. În toate aceste cazuri, palmaresul nu a putut fi valorificat, singurele care au putut face obiectul unui transfer către o nouă societate fiind stemele acelor cluburi, stemele conferindu-le de altfel respectivelor echipe statutul de continuatoare ale echipelor istorice.

Citește și: Uniunea Europeană, SFIDARE totală pentru Donald Trump: decizie care va încinge spiritele

În plus, instanţa supremă din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a hotărât deja definitiv şi irevocabil că:

Clubul Sportiv Universitatea Craiova este una şi aceeaşi entitate din 1948 până în prezent, dobândind personalitate juridică în 1969;

Clubul Sportiv Universitatea Craiova deţine palmaresul de fotbal al echipei Universitatea Craiova;

Clubul Sportiv Universitatea Craiova deţine marca notorie (”stema cu leul”);

Clubul Sportiv Universitatea Craiova este singura entitate sportivă ce poate purta numele de ”Universitatea Craiova”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.