Noul primar al comunei Siculeni, singura din Harghita unde s-au organizat pe 11 iunie alegeri locale parţiale, este Csibi Jozsef, de la UDMR, unicul candidat înscris pe liste, informează agerpres.ro.
Potrivit datelor Biroului Electoral de Circumscripţie, din cei 2291 de alegători prezenţi pe liste, s-au prezentat la urne 335. Un număr de 14 voturi au fost declarate nule, iar restul de 321 de voturi au fost exprimate pentru candidatul Csibi Jozsef.
DOLIU în sportul românesc: Un fost mare campion a murit la doar 49 de ani
Prezenţa la urne la Siculeni a fost cea mai scăzută din ţară, de 14.65 la sută, conform datelor Autorităţii Electorale Permanente şi se explică prin faptul că scrutinul a fost unul fără miză, întrucât Csibi Jozsef a candidat singur pentru funcţia de primar.
Fotoliul de primar din Siculeni a fost vacantat prin ordin al prefectului, potrivit legii, după ce fostul primar Szentes Csaba (UDMR) a fost declarat incompatibil, în urma deciziei definitive a instanţei.
Comentează