Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, joi, ca analiza memoriilor şi notelor transmise de Laura Codruţa Kovesi, de coordonatorul şi de membrii echipei care a făcut controlul la DNA să fi făcută în acelaşi timp cu discutarea raportului de control al Inspecţiei Judiciare.
Laura Codruța Kovesi a sesizat CSM, în urmă cu câteva zile, cu privire la controlul efectuat de Inspecția Judicară la DNA. În sesizare, Kovesi susține că le-a cerut în mod expres celor de la Inspecția Judiciară să fie audiată, astfel încât instituția pe care o conducere să-și susțină punctul de vedere cu privire la procurorii care au plecat din cadrul DNA.
„Deși am cerut, mi s-a refuzat acest drept de a fi audiată”, spunea Kovesi în sesizarea depusă.
De asemenea, una dintre nemulţumirile exprimate de Laura Codruţa Kovesi a fost legată de faptul că inspectorii judiciari nu au ascultat şi punctele de vedere ale procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul DNA, fiind audiaţi, în schimb, procurori care între timp au fost îndepărtaţi din instituţie. În opinia şefei DNA, o abordare echidistantă ar fi impus ascultarea ambelor părţi de către echipa de control.
Citeşte şi: Ministrul Fifor a făcut ANUNŢUL. Ce se întâmplă cu Fondul Suveran de Investiţii .