CSM București a câștigat Cupa României la handbal feminin

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 21-04-2019

Actualizat: 21-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

CSM Bucureşti a restabilit egalitatea la trofee câştigate în acest sezon în disputa cu SCM Rm. Vâlcea, după ce a câştigat Cupa României cu scorul de 30-29. Finala de la Bistriţa a avut nevoie de prelungiri, relatează mediafax.

Vezi și: Volodimir Zelenski a câştigat scrutinul prezidenţial din Ucraina - sondaje

La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal 26-26. Bătălia dintre cele două formaţii continuă în Liga Naţională, unde SCM are prima şansă să câştige titlul.

Ada Moldovan (Măgura Cisnădie) este golgheterul turneului Final Four, cu 17 goluri. Jelena Grubisic a fost desemnat cel mai bun portar. Croata a apărat două aruncări de la 7 metri în finala cu Vâlcea.
Alexandra Severin a fost nominalizată cel mai bun apărător. Interul de la Zalău a fost premiat de Carmen Amariei. Andrea Lekic a fost desemnată MVP-ul competiţiei.

CSM Bucureşti – SCM Rm. Vâlcea 30-29 (26-26, 14-12)

Ion, Ungureanu, Grubisic – portari; Curea, Radicevic 9, Udriştioiu, Mehmedovic 4, Jacobsen 2, Bazaliu, Lazovic 4, Omoregie 6, Marin, Constantinescu, Lekic 5, Hagman

Dumanska, Blazek, Ciucă – portari; Da Silva 6, Popa 1, Craiu, Adespii, Lopez 2, Florică, Glibko 6, Khouildi, Fraga Fernandez 7, Vasileuskaya 2, Badea, Petrovic 1, Pricopi 4

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri