CSM București a învins Krim Ljubljana, în etapa a X-a din grupa B a Ligii Campionilor

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-01-2026 16:55

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Campioana CSM Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Krim Ljubljana, scor 26-20 (12-9), în etapa a X-a din grupa B a Ligii Campionilor, conform news.ro.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Jaukovic 6 goluri, Omoregie 6, Pintea 4, Maslova 4, pentru CSM Bucureşti, respectiv Abina 4, Horacek 4, Zaadi 3, pentru Krim.

În etapa a IX-a s-au mai jucat meciurile Sola HK – Odense 25-40 şi Brest – Ikast 35-37, iar ultima dispută este între FTC Budapesta – HC Podravka.

După 10 etape, Brest continuă să fie lider, cu 16 puncte. CSM Bucureşti are 12 puncte, temporar pe locul 3.

În partidele anterioare, CSM a obţinut rezultatele: 27-28 cu Ikast Handbold, 31-28 cu FTC Budapesta, 31-34 cu Brest Bretagne Handball, 34-24 cu Podravka, 27-31 cu Krim Ljubljana, 30-36 şi 33-24 cu Odense, 38-30 şi 34-31 cu Sola HK.

Următorul meci pentru campioana României va fi în 24 ianuarie, în deplasare, cu HC Podravka.

În grupa A a Ligii Campionilor joacă şi Gloria Bistriţa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri