CSM Bucureşti s-a impus pe terenul echipei CSM Slatina cu scorul de 33-28 (16-17), miercuri seara, într-un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Campioanele au câştigat fără probleme, în ciuda unei prime reprize mai slabe, la capătul căreia erau conduse cu 17-16, potrivit Agerpres.
Valeria Maslova, cu 8 goluri, a fost cea mai bună de la ''tigroaice'', iar Djurdjina Jaukovic, Crina Pintea şi Anne Mette Hansen au înscris fiecare câte 4 goluri.
De la gazde s-au remarcat Tamara Pal şi Magda Nicoleta Balsam, cu câte 6 goluri, Nikolina Vukcevic, 5 goluri, precum şi portarul Ekaterina Djukeva, cu 11 intervenţii.
CSM Bucureşti are maximum de puncte (6).
CSM București, victorie clară la Slatina
București
2°C
Articole Similare

42
32 au fost inculpate miercuri de către autorităţile cehe într-un caz de meciuri de fotbal trucate
42

16
Iranul se antrenează în Turcia înaintea meciurilor de pregătire pentru Cupa Mondială
16

20
Rafael Nadal, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Madrid
20

21
John Toshack, fost antrenor al echipei Real Madrid, suferă de demenţă
21

35
Micuții sportivi care au uimit pe toată lumea
35

36
Nicuşor Bancu, suspendat după eliminarea din meciul Dinamo – Universitatea Craiova
36

37
România U19, înfrângere în primul meci din Turul de Elită, turneu de calificare la Campionatul European
37

309
FOTO Imaginea zilei. I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu înaintea meciului Turcia - România
309

27
România a învins Islanda cu 5-2, în preliminariile Europeanului Under-17 din 2026
27

20
Radu Drăguşin: Joc decisiv, în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial. Suntem pregătiţi
20

58
VIDEO Mircea Lucescu: Mă așteptam să se dea dreptul mai multor suporteri români să fie pe stadion, cel puțin 30%
58

87
Julia Sauter, atac de panică înaintea programului scurt. Patinatoarea s-a calificat la programul liber al Campionatului Mondial
87

1.095
Simona Halep recunoaște că a fost trei luni în depresie: 'O dramă în capul și în sufletul meu'
1.095
















Comentează