Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CSM îi cere lui Florin Iordache stenogramele întâlnirii cu delegaţia Comisiei de la Veneţia. Ce acuzaţii li s-au adus magistraţilor

Inquam Photos / Octav Ganea
comisia de la venetia

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi a acestei şedinţe,  a  mandatat preşedintele Consiliului  în vederea înaintării unei adrese către Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru  sistematizarea, unificarea şi asigurea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, prin care să se solicite transmiterea transcriptului discuţiilor purtate  în cadrul întâlnirii  cu membrii Comisiei de la Veneţia", potrivit ordinii de zi soluţionate,

Președintele CSM, Simona Marcu, a susținut, la şedinţa Plenului CSM de joi, referitor la apărarea independenței procurorilor, că la întâlnirea dintre delegația Comisiei de la Veneția și comisia care s-a ocupat de modificarea codurilor penale s-au lansat acuzații de partizanat politic la adresa magistraților care au participat la dezbaterile din Parlament.

"Înțelegem că la întâlnirea cu Comisia de la Veneția s-au făcut acuzații de partizanat politic al magistraților care au participat la dezbateri", a declarat Simona Marcu, în ședința plenului CSM.

Potrivit unor surse, acuzatiile ar fi venit din partea unui grup parlamentar, reprezentantii acestuia acuzand anumiti magistrati de legaturi cu PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.